România şi Irlanda sunt statele din UE care au întregistrat cea mai mare creştere economică în al treilea trimestru din 2026, raportat la trimestrul anterior, cu un avans de 2,1%, respectiv 5,5%, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. În acelaşi timp, raportat la trimestrul trei din 2025, România a raportat un avans de 0,3%, printre cele mai mici consemnate în rândul statelor membre, faţă de 3,6% în Polonia şi Irlanda, care au înregistrat cel mai ridicat procent.
Eurostat: România, pe locul doi, după Irlanda, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare creştere economică, în al treilea trimestru din 2026 raportat la trimestrul anterior
Pe scurt
România şi Irlanda sunt statele din UE care au întregistrat cea mai mare creştere economică în al treilea trimestru din 2026, raportat la trimestrul anterior, cu un avans de 2,1%, respectiv 5,5%, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. În acelaşi timp, raportat la trimestrul trei din 2025, România a raportat un avans de 0,3%, printre cele mai mici consemnate în rândul statelor membre, faţă de 3,6% în Polonia şi Irlanda, care au înregistrat cel mai ridicat procent.
Citește și aceste articole
Recomandări temporar indisponibile.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

