povestire din volumul „Masca de porțelan”, Polirom, 2026
Camera era tapetată cu plăci de plumb pentru a ecrana zgomotul electromagnetic. Dan o privea pe Maria cum stătea nemișcată în mijlocul sufrageriei. Nu era nemișcarea unui om care doarme, ci a unei statui care a ieșit din curgerea timpului.
— Maria, dacă mai stai mult în starea asta, funcția de undă nu se mai reface, spuse el, verificînd datele pe un monitor care măsura vibrațiile de terahertzi ale proteinelor din creierul ei.
Ea nu clipea. Pentru ea, ticăitul ceasului de pe perete nu mai era un sunet, ci o succesiune de sferoidale care se suprapuneau.
— E liniște aici, Dan, șopti ea, deși buzele ei nu păreau să se miște în sincron cu v