Pentru investițiie publice finanțate din fonduri europene, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din bugetul de stat sau bugetele locale, inclusiv pentru lucrări de renovare energetică sau renovare integrată a clădirilor, pentru clădiri noi și pentru orice alte investiții publice pentru care este necesară recepția lucrărilor în vederea decontării și utilizării fondurilor publice, va fi permisă doar recepția recepția lucrărilor ”esențiale”, iar lucrările ”auxiliare” vor putea fi finalizate în termen de 4 luni sau chiar mai mare.
După ce Comisia Europeană a închis ochii la proiectele din PNRR, România merge mai departe: Toate investițiile publice, din bani europeni sau de la buget, vor putea fi recepționate fără a fi finalizate și chiar fără branșamente la utilități
Pe scurt
Pentru investițiie publice finanțate din fonduri europene, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din bugetul de stat sau bugetele locale, inclusiv pentru lucrări de renovare energetică sau renovare integrată a clădirilor, pentru clădiri noi și pentru orice alte investiții publice pentru care este necesară recepția lucrărilor în vederea decontării și utilizării fondurilor publice, va fi permisă doar recepția recepția lucrărilor ”esențiale”, iar lucrările ”auxiliare” vor putea fi finalizate în termen de 4 luni sau chiar mai mare.
Citește și aceste articole
Accent In Gorj
Cetățenii din Novaci așteaptă investiții concrete și taxează Primăria în mediul online
23 iulie 2026
Romania Actualitati
Beneficiarii de proiecte cu finanţare din fonduri europene prin PNRR trebuie să depună facturile pentru a fi decontate
2 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

