Imagine generată cu AI Procurorii militari din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o durată de 60 de zile, față de inculpatul CONSTANTIN GHIȚĂ, medic militar chirurg cu grad de colonel, șeful Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (35 de acte materiale). Inculpatul GHIȚĂ CONSTANTIN are obligația de a depune în termen de șapte zile o cauțiune în cuantum […]
Doi colonei, medici chirurgi, urmăriți penal pentru luare de mită. Ambii se află sub control judiciar. Șpăgi în fiecare zi
Pe scurt
Imagine generată cu AI Procurorii militari din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o durată de 60 de zile, față de inculpatul CONSTANTIN GHIȚĂ, medic militar chirurg cu grad de colonel, șeful Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (35 de acte materiale). Inculpatul GHIȚĂ CONSTANTIN are obligația de a depune în termen de șapte zile o cauțiune în cuantum […]
Citește și aceste articole
Atac de Constanta
Doi medici chirurgi de la Spitalul Militar Constanța, acuzați de luare de mită. Unul ar fi primit bani de la 35 de pacienți
2 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

