DIICOT reclamă, joi, declaraţiile cu caracter politic care s-au făcut în ultimele zile cu referire la cazul de la Bihor, acuzând ”o intervenţie directă a unor oameni politici într-o cauză penală aflată în plină derulare, făcută exact în perioada în care instanţa urma să se pronunţe asupra cererilor DIICOT de luare a unor măsuri preventive”. Procurorii avertizează că justiţia ”nu se face prin comunicate politice, postări pe reţele sociale sau declaraţii cu miză electorală” şi afirmă că ”un stat democratic nu poate funcţiona dacă orice anchetă incomodă este prezentată ca răfuială politică, orice măsură procesuală este calificată drept spectacol, iar orice intervenţie a justiţiei este tratată ca un atac”.
DIICOT, după cazul Bihor: Un stat democratic nu poate funcţiona dacă orice anchetă incomodă este prezentată ca răfuială politică, orice măsură procesuală este calificată drept spectacol, iar orice intervenţie a justiţiei este tratată ca un atac
Notele editorului
DIICOT reclamă, joi, declaraţiile cu caracter politic care s-au făcut în ultimele zile cu referire la cazul de la Bihor, acuzând ”o intervenţie directă a unor oameni politici într-o cauză penală aflată în plină derulare, făcută exact în perioada în care instanţa urma să se pronunţe asupra cererilor DIICOT de luare a unor măsuri preventive”. Procurorii avertizează că justiţia ”nu se face prin comunicate politice, postări pe reţele sociale sau declaraţii cu miză electorală” şi afirmă că ”un stat democratic nu poate funcţiona dacă orice anchetă incomodă este prezentată ca răfuială politică, orice măsură procesuală este calificată drept spectacol, iar orice intervenţie a justiţiei este tratată ca un atac”.
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

