În ziua în care a început şcoala cerem încă o dată autorităţilor să îşi îndrepte atenţia spre o criză care ia amploare. Avem declaraţii zguduitoare – iată! "Toţi prietenii mei se droghează! Unii dintre ei au ajuns pe stradă. Am început consumul la vârsta de 9 ani." Sunt doar câteva dintre declaraţiile tulburătoare ale unor COPII care sunt deja parte din ceea ce se cheamă "dependenţii României". România este la a doua generaţie de consumatori de droguri. Sunt copii care au luat prima lor doză acasă, de la părinţi. Drogurile sunt accesibile şi la îndemâna oricui. La începutul anului, un băiat de 15 ani a fost ucis şi îngropat de alţi doi copii. Unul consumase droguri. De peste 20 de ani, România face doar planuri şi strategii fără sens. Observator îţi arată acum faţa nevăzută a unui fenomen grav care se extinde chiar acum, sub ochii noştri. Începe campania Rom&a
„Dependenții României”: cel mai tânăr consumator are 9 ani, iar unii copii se droghează cu părinții
Pe scurt
În ziua în care a început şcoala cerem încă o dată autorităţilor să îşi îndrepte atenţia spre o criză care ia amploare. Avem declaraţii zguduitoare – iată! "Toţi prietenii mei se droghează! Unii dintre ei au ajuns pe stradă. Am început consumul la vârsta de 9 ani." Sunt doar câteva dintre declaraţiile tulburătoare ale unor COPII care sunt deja parte din ceea ce se cheamă "dependenţii României". România este la a doua generaţie de consumatori de droguri. Sunt copii care au luat prima lor doză acasă, de la părinţi. Drogurile sunt accesibile şi la îndemâna oricui. La începutul anului, un băiat de 15 ani a fost ucis şi îngropat de alţi doi copii. Unul consumase droguri. De peste 20 de ani, România face doar planuri şi strategii fără sens. Observator îţi arată acum faţa nevăzută a unui fenomen grav care se extinde chiar acum, sub ochii noştri. Începe campania Rom&a
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

