Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a exprimat sprijinul față de angajații Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care au participat astăzi la greva de avertisment organizată la nivel național, subliniind că este alături de medicii, asistenții medicali și întregul personal al celei mai mari unități sanitare din județ. În mesajul său public, Corneliu Ștefan a arătat că, în ultimii cinci ani, Consiliul Județean Dâmbovița a făcut investiții consistente pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, prin atragerea de fonduri destinate reabilitării secțiilor, achiziției de echipamente medicale performante și îmbunătățirii condițiilor oferite pacienților. Totodată, acesta a evidențiat eforturile depuse pentru atragerea

Citește articolul complet pe Vocea Dambovitei →