Mii de turişti şi constănţeni sunt aşteptaţi, sâmbătă dimineaţă, să asiste la manifestările de Ziua Marinei, care vor avea loc în municipiul Constanţa. Premierul demis Ilie Bolojan şi-a anunţat participarea la acest eveniment. Preşedintele Nicuşor Dan nu are program oficial sâmbătă. De altfel, nici anul trecut preşedintele nu a fost prezent la Ziua Marinei, optând pentru participarea la ceremonii religioase la Mănăstirea Sâmbăta. Ulterior, a explicat că a dorit să rupă tradiţia participării preşedintelui la ceremoniile organizate la Constanţa de Ziua Marinei precizând că aceasta ”nu înseamnă vreo lipsă de respect faţă de Armată”.

Citește articolul complet pe News.ro →