Am fost onorați să găzduim, alături de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Conferința „Împreună pentru copii. Parteneriat Școală-Familie” susținută de domnul conf. univ. dr. Cătălin-Cosmin Glava, director al DPPD din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și Consilier al ministrului educației, la Casa Corpului Didactic Sălaj! Sala plină, prezența Preasfinției Sale Benedict – episcopul Sălajului, a domnului prof. Gheorghe Bancea, inspector școlar general, a doamnei prof. Adina Mesaroș, director CJRAE, a părintelui Călin Ciurbe, directorul Liceului Ortodox „Sf. Nicolae” Zalău, a colegilor inspectori școlari, a profesorilor metodiști, a educatorilor și profesorilor – au fost ingredientele unui eveniment reușit. Domnul profesor Cătălin Glava a conferențiat despre pedagogia familiei și consilierea părinților insistând pe vulnerabilitățile / punctele nevralgice ale relației grădiniță-familie sau despre rolul familiei în atenuarea șoculu
Conferința „Împreună pentru copii. Parteneriat Școală-Familie”
Pe scurt

Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.