Prima probă a concursului pentru directorii de școli s-a încheiat într-un vaiet național: 30% dintre candidați nu au reușit să treacă mai departe însă, spun oamenii, nu din vina lor, ci a modului în care a fost organizată testarea. Timpul foarte scurt, de doar 60 de minute, i-a pus pe mulți în mare încurcătură. „Nu am avut acea inteligență a omului care se descurcă în situații dificile, stresante și contra-cronometru. Când am văzut cu nu mai am timp, am bifat ultimele răspunsuri la nimereală. M-am simțit umilită, dar această experiență este, totuși, o lecție”, a declarat pentru Libertatea Paraschiva Buciumanu, directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, care a obținut nota 5,50. De cealaltă parte a baricadei se află directorii care au luat nu note de trecere, ci note
Concursul care a decapitat conducerea unor licee de top, trăit de doi profesori din provincie, unul de nota zece și altul de nota cinci. Adrian Puiu: „Ne-au testat rezistența la stres”. Paraschiva Buciumanu: „Am primit o lecție”
Pe scurt
Prima probă a concursului pentru directorii de școli s-a încheiat într-un vaiet național: 30% dintre candidați nu au reușit să treacă mai departe însă, spun oamenii, nu din vina lor, ci a modului în care a fost organizată testarea. Timpul foarte scurt, de doar 60 de minute, i-a pus pe mulți în mare încurcătură. „Nu am avut acea inteligență a omului care se descurcă în situații dificile, stresante și contra-cronometru. Când am văzut cu nu mai am timp, am bifat ultimele răspunsuri la nimereală. M-am simțit umilită, dar această experiență este, totuși, o lecție”, a declarat pentru Libertatea Paraschiva Buciumanu, directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic „Miron Costin” din Roman, care a obținut nota 5,50. De cealaltă parte a baricadei se află directorii care au luat nu note de trecere, ci note
Citește și aceste articole
Defapt
Concurs pentru directori de școli la Iași: aproape o treime dintre candidați au picat prima probă
14 octombrie 2026
România24.ro
Concursul pentru directorii de școli din Botoșani: 106 candidați au promovat prima probă. Urmează examenul scris
13 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

