25 dintre cei mai buni matematicieni ai lumii, toți premiați cu Medalia Fields – echivalentul Premiului Nobel în matematică – au semnat o scrisoare comună în care atrag atenția asupra „intruziunii” inteligenței artificiale în domeniul matematicii. Ei spun că rezolvarea unora dintre cele mai dificile probleme de matematică cu ajutorul AI dăunează de fapt domeniului, pentru că scopul nu este atât găsirea unei soluții, cât mai ales dezbaterea ideilor și înțelegerea metodelor care duc la rezultatul final. În final, ei cer companiilor din domeniul AI să discute aceste lucruri cu oamenii de știință din domeniul matematicii, dar și din alte domenii care se vor „confrunta cu probleme similare în numeroase alte forme ale muncii intelectuale”.
Cei mai mari 25 de matematicieni ai lumii avertizează asupra amenințării AI. „Obiectivele sunt fundamental nealiniate”
Pe scurt
25 dintre cei mai buni matematicieni ai lumii, toți premiați cu Medalia Fields – echivalentul Premiului Nobel în matematică – au semnat o scrisoare comună în care atrag atenția asupra „intruziunii” inteligenței artificiale în domeniul matematicii. Ei spun că rezolvarea unora dintre cele mai dificile probleme de matematică cu ajutorul AI dăunează de fapt domeniului, pentru că scopul nu este atât găsirea unei soluții, cât mai ales dezbaterea ideilor și înțelegerea metodelor care duc la rezultatul final. În final, ei cer companiilor din domeniul AI să discute aceste lucruri cu oamenii de știință din domeniul matematicii, dar și din alte domenii care se vor „confrunta cu probleme similare în numeroase alte forme ale muncii intelectuale”.
Citește și aceste articole
Educatieprivata
Profesoară de matematică: Am auzit că se rezolvă probleme cu AI și la clasa a patra
20 mai 2026
HotNews
Premieră: Două modele AI au obținut 100% la cel mai prestigios concurs de matematică
23 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

