Prim-vicepreşedintele PSD Victor Negrescu este de părere că, în condiţiile în care disputa dintre liderii politici a „luat mai degrabă o conotaţie personală”, ar fi nevoie ca, pentru ca legile care reprezintă jaloane în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să treacă de votul Parlamentului, nu doar liderii politici să se aşeze la masă pentru a discuta, ci ar fi cazul să se implice şi sindicatele şi patronatele, dar şi alţi reprezentanţi ai partidelor.
Ce soluții propune Victor Negrescu pentru depășirea crizei politice: „Disputa dintre liderii politici a căpătat o conotație personală”
Pe scurt
Prim-vicepreşedintele PSD Victor Negrescu este de părere că, în condiţiile în care disputa dintre liderii politici a „luat mai degrabă o conotaţie personală”, ar fi nevoie ca, pentru ca legile care reprezintă jaloane în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să treacă de votul Parlamentului, nu doar liderii politici să se aşeze la masă pentru a discuta, ci ar fi cazul să se implice şi sindicatele şi patronatele, dar şi alţi reprezentanţi ai partidelor.
Citește și aceste articole
Observator News
Victor Negrescu cere un "pact civil" pentru adoptarea legilor din PNRR: "Fac apel să depăşim aceste momente"
18 iulie 2026
Ziua de Constanta
Negocieri la Cotroceni: Scenariul unui guvern monocolor PNL sau PSD prinde contur in Parlament
16 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

