Prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, şeful UPU SMURD Iaşi, a povestit câteva cazuri incredibile, de la o pacientă care a ajuns cu alcoolemie de 7 la mie în Urgenţă, fiind admirată de vecini că ”bagă bărbaţii sub masă”, până la un tânăr aflat în divorţ care a ajuns de trei ori în 24 de ore la UPU, de două ori fiind în comă alcoolică.
Cazuri incredibile în Urgenţă, la Iaşi: Recordul de alcoolemie, de 7 la mie, aparţine unei femei/ Un tânăr aflat în divorţ a ajuns de trei ori în 24 de ore, de două ori fiind în comă alcoolică
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, şeful UPU SMURD Iaşi, a povestit câteva cazuri incredibile, de la o pacientă care a ajuns cu alcoolemie de 7 la mie în Urgenţă, fiind admirată de vecini că ”bagă bărbaţii sub masă”, până la un tânăr aflat în divorţ care a ajuns de trei ori în 24 de ore la UPU, de două ori fiind în comă alcoolică.
Citește și aceste articole
Ziua de Constanta
Tragedie la Spitalul Judetean Cluj-Napoca: Un pacient a fost gasit spanzurat in Sectia de Psihiatrie
23 octombrie 2026
Tele M (Iasi)
Directorul APIA Suceava era băut zdravăn când a comis accidentul cu victime cu mașina de serviciu
21 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

