Sari la conținut

Categorie

sport

sport

Marica PLEACĂ de la Farul dacă se întâmplă asta: „Fraier n-am fost niciodată! Mă voi retrage, e clar”

Ciprian Marica (40 de ani), acționar minoritar la Farul, amenință cu plecarea de la Constanța în cazul în care nu va fi consultat cu privire la numirea următorului antrenor. Marți, clubul patronat de Gică Popescu a anunțat despărțirea de Flavius Stoican (49 de ani), antrenorul care a reușit să salveze echipa de la retrogradare. Toate indiciile arată că locul acestuia va fi luat de Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani). ...

via Gazeta Sporturilor
sport

La 25 de ani, antrenorul Alex Moise vrea să scrie istorie cu CSM București în EHF Youth Club Trophy: „Acesta e principalul nostru scop!”

Pe 6 și 7 iunie, CSM București va avea două echipe care vor lupta pentru glorie la Budapesta. Senioarele vor al doilea trofeu al Ligii Campionilor, iar junioarele U17 încearcă să scrie istorie în ediția inaugurală a EHF Youth Club Trophy. Alexandru Moise, antrenorul în vârstă de 25 de ani, a explicat cum a fost posibilă această performanță. EHF a organizat în premieră o Ligă a Campionilor complexă dedicată și junioarelor. ...

via Gazeta Sporturilor
sport

Georgia – România Live Text Online, de la 20:00, în meci amical. Primul meci al lui Gică Hagi pe banca „tricolorilor” după 24 de ani, 6 luni și jumătate. Echipele probabile

Georgia – România este primul meci din noul mandat al lui Gică Hagi, are caracter amical, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul de pe „Mikheil Meskhi” din Tbilisi poate fi urmărit și la televizor pe postul Antena 1, de la ora 20:00. Georgia – România Live Text Online, de la […] The post Georgia – România Live Text Online, de la 20:00, în meci amical. Primul meci al lui Gică Hagi pe banca „tricolorilor” după 24 de ani, 6 luni și jumătate. Echipele probabile appeared first on Prosport.

via ProSport
sport

Cornel Dinu a avut un mesaj tranșant pentru Gigi Becali: „Nu poți face asta”

Cornel Dinu a auzit ce planuri are Gigi Becali și a dat verdictul despre abilitățile de „antrenorat” ale latifundiarului din Pipera. FCSB a avut un sezon dezastruos, salvat pe ultima sută de metri. Fosta campioană a Superligii a câștigat barajul cu FC Botoșani și Dinamo, obținând calificarea în preliminariile Conference League. Gigi Becali vrea să […] The post Cornel Dinu a avut un mesaj tranșant pentru Gigi Becali: „Nu poți face asta” appeared first on Prosport.

via ProSport
sport

Prima plecare de la Rapid, în era “Daniel Pancu”. Anunţul oficial al giuleştenilor

Rapid a oficializat prima plecare, după revenirea lui Daniel Pancu. Giuleştenii au anunţat că Mauro Pederzoli s-a despărţit de echipă. Italianul a îndeplinit funcţia de director sportiv la Rapid, timp de un sezon. El a fost adus de Dan Şucu în vara anului trecut, din Italia. Prima plecare de la Rapid, în era “Daniel Pancu […] The post Prima plecare de la Rapid, în era “Daniel Pancu”. Anunţul oficial al giuleştenilor appeared first on Antena Sport.

via As
sport

EXCLUSIV Fotbalistul din Superliga care a retrogradat de 3 ori consecutiv, sfătuit cum să rupă „blestemul”: „Asta trebuie să facă”

Dan Vasilică, fost preparator fizic al oltenilor și antrenor principal la FCU Craiova, a spus pentru ProSport că Dragoș Albu nu trebuie să-și mai aleagă echipe doar de dragul de a juca în prima ligă a României. Dragoș Albu, 25 de ani, fostul internațional U21 al României, titular de drept la EURO 2023 U21, a […] The post <span style="background-color: #dd3333; color: #ffffff" class="label-title label-exclusiv">EXCLUSIV</span> Fotbalistul din Superliga care a retrogradat de 3 ori consecutiv, sfătuit cum să rupă „blestemul”: „Asta trebuie să facă” appeared first on Prosport.

via ProSport