Theodor Jumătate Eriksen. Viața, dincolo de fotbal
Două meciuri la o distanță de cinci ani în care inima lui Christian Eriksen s-a oprit
Categorie
Două meciuri la o distanță de cinci ani în care inima lui Christian Eriksen s-a oprit
Florentino Perez a fost reales în funcția de președinte a celor de la Real Madrid, după ce l-a învins în alegerile de duminică pe concurentul său, Enrique Riquelme. Oficialul „los blancos” va demara pentru finalizarea a două mutări importante pe piața transferurilor, după ce va fi prezentat oficial și Jose Mourinho. Ibrahima Konate și Denzel […] The post Primele transferuri rezolvate de Florentino Perez, după ce a fost reales președinte al Realului appeared first on Antena Sport.
În ultimele zile au apărut informații potrivit cărora Andrei Nicolescu s-ar putea despărți de Dinamo, însă președintele clubului a respins speculațiile și a explicat care este procedura obișnuită la finalul fiecărui sezon.
Christian Eriksen (34 de ani) s-a prăbuşit din nou pe gazon, în minutul 65 al meciului amical disputat de Danemarca în faţa Ucrainei, unul abandonat după acest moment care i-a speriat pe toţi fanii fotbalului. După ce danezii au anunţat că mijlocaşul se află în stare bună şi în afara oricărui pericol, au apărut noi […] The post Ce a strigat Christian Eriksen cu doar câteva secunde înainte de a se prăbuşi din nou pe gazon appeared first on Antena Sport.
Campionatul României dă doi jucători la Cupa Mondială din această vară - mijlocașul Joao Paulo de la FCSB și atacantul Jovo Lukic de la U Cluj.
Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a acordat primul interviu de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Omul de afaceri a vorbit despre Volodimir Zelenski, despre Donbas, despre Șahtior Donețk, dar și despre felul în care vede finalul războiului. Ahmetov împlinește trei decenii la conducerea Șahitorului Interviul a fost acordat publicației britanice The […] The post Rinat Ahmetov a rupt tăcerea. Când l-a văzut ultima dată pe Zelensky și de ce Putin trebuie să oprească războiul cu Ucraina appeared first on Prosport.
Florentino Perez a fost reales în funcția de președinte al lui Real Madrid și acum este așteptat să-și țină promisiunile făcute în campania electorală. El l-a anunțat pe Jose Mourinho drept noul antrenor al echipei, a confirmat transferul lui Denzel Dumfries, de la Inter Milano, și a menționat că marți va face o ofertă de 150 de milioane de euro pentru un jucător de top care nu evoluează în Premier League. ...
Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) revine în această săptămână pe teren, la doar câteva zile distanță de la terminarea aventurii la Roland Garros, unde a ajuns până în faza sferturilor de finală, egalând cea mai bună performanță a ei, care data din 2009. Sportiva noastră va debuta pe iarba de la Londra, la turneul de categorie 500 WTA de la Queen's în cursul zilei de marți, 9 iunie. ...
Andrei Nicolescu, în centrul atenției la Dinamo după finalul de sezon. Ce a spus președintele „câinilor” despre eventuala sa plecare de la echipă.
N-a mai rezistat și s-a întors cu spatele în timp ce Christian Eriksen era prăbușit pe gazon
Radu Paraschivescu, scriitor și analist TV, a discutat despre viitorul mijlocașului Christian Eriksen (34 de ani), după ce acesta s-a prăbușit din nou pe gazon.
Mijlocașul Christian Eriksen (34 de ani), care s-a prăbușit pe teren în timpul partidei Danemarca - Ucraina, la scorul de 2-1, este în afara oricărui pericol, a transmis medicul naționalei daneze.