Sari la conținut

Categorie

social

social

Un asteroid cât două autobuze, descoperit acum câteva zile, va rata la limită Pământul

Un asteroid de dimensiunea unuia sau a două autobuze școlare va trece luni pe lângă Pământ, la o distanță de aproximativ 91.593 de kilometri, potrivit Agenției Spațiale Europene. Distanța este echivalentă cu aproape un sfert din cea dintre Pământ și Lună, însă specialiștii spun că obiectul nu reprezintă niciun pericol. The post Un asteroid cât două autobuze, descoperit acum câteva zile, va rata la limită Pământul appeared first on tvrinfo.ro.

via Tvrinfo
social

A început procesul lui Dan Vîlceanu, deputatul PNL care l-a muşcat de ureche pe colegul său Florin Roman pe holurile Parlamentului

A început procesul fostului ministru liberal Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit şi zgâriat pe colegul său de partid Florin Roman, în timpul unui scandal pe holurile Parlamentului, cu doi ani în urmă.   Articolul A început procesul lui Dan Vîlceanu, deputatul PNL care l-a muşcat de ureche pe colegul său Florin Roman pe holurile Parlamentului apare prima dată în Romania TV.

via Romaniatv
social

PNL cere oficial PSD să propună un premier. ”A provocat actuala criză politică, dar refuză să își asume consecințele”

Liberalii rămân supărați pe social-democrați și le cer acestora oficial să propună un premier în locul lui Ilie Bolojan. ”PSD a tratat consultările cu președintele României într-o manieră superficială, complet neserioasă, ignorând obligația morală și logică de a avansa un nume concret și o cale parlamentară pentru a forma viitorul guvern”, consideră cei de la PNL. Articolul PNL cere oficial PSD să propună un premier. ”A provocat actuala criză politică, dar refuză să își asume consecințele” apare prima dată în Romania TV.

via Romaniatv
social

UE contestă prelungirea derogării pentru petrolul rusesc de către SUA

UE critică decizia SUA de a prelungi derogarea pentru petrolul rusesc. Comisarul european Valdis Dombrovskis subliniază că reducerea presiunii asupra Rusiei nu este justificată, deoarece aceasta beneficiază economic de criza energetică. Consensusul internațional necesită întărirea sancțiunilor pentru a sprijini independența energetică globală. UE critică SUA pentru prelungirea derogării la sancțiunile pentru petrolul rusesc Dombrovskis afirmă … Articolul UE contestă prelungirea derogării pentru petrolul rusesc de către SUA apare prima dată în Main News.

via Mainnews
social

Primăria a transferat cele 314 insule ecologice către ADI SIGD

ARAD. Consilierii locali municipali au aprobat, în ședința CLM de marți, proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită a infrastructurii municipale de colectare a deșeurilor către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (ADI SIGD). Măsura are ca scop integrarea celor 314 insule ecologice din municipiu în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide (SMIDS) la nivel județean.

via Aradon
social

Deputatul brașovean Sebastian Rusu vrea să interzică pauza de 5 minute din școli: „Creierul unui copil nu funcționează ca o mașinărie”

Deputatul brașovean Sebastian Rusu vrea să interzică pauza de 5 minute din școli: „Creierul unui copil nu funcționează ca o mașinărie” Peste 150.000 de elevi din România sunt obligați să învețe în școli cu două sau trei schimburi, o criză de spațiu care a împins conducerile unităților să reducă pauzele la doar 5 minute. Deputatul [...]

via Bizbrasov
social

TVA redus pentru tinerii ccare își cumpără prima locuință

Tinerii cu vârsta de până la 35 de ani ar putea beneficia de TVA redus la achiziția primei locuințe, potrivit unui proiect depus în Parlament. Inițiativa prevede scăderea taxei de la 21% la 11% pentru apartamentele sau casele cu valoare sub 945.000 de lei și suprafață de maximum 150 de metri pătrați. Facilitatea ar urma […] The post TVA redus pentru tinerii ccare își cumpără prima locuință appeared first on WOWbiz.ro.

via Wowbiz
social

Verdict așteptat în cazul Emil Gânj, criminalul dispărut care a îngrozit România. Condamnare în lipsă pentru fugarul acuzat că și-a ucis fosta iubită

Zi decisivă la Tribunalul Mureș în dosarul care a șocat întreaga țară. Magistrații urmează să anunțe hotărârea în cazul lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis cu brutalitate fosta parteneră, pe Anda Maria Gyurca, apoi a incendiat locuința pentru a-și ascunde urmele, potrivit Libertatea. Deși procesul a ajuns la final, principalul suspect nu a […] The post Verdict așteptat în cazul Emil Gânj, criminalul dispărut care a îngrozit România. Condamnare în lipsă pentru fugarul acuzat că și-a ucis fosta iubită appeared first on WOWbiz.ro.

via Wowbiz
social

Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, în care joacă Sebastian Stan, a stârnit valuri de reacții la Cannes! Echipa, aplaudată timp de 12 minute

Susţinut de doi actori de valoare, Sebastian Stan şi Renate Reinsve, regizorul Cristian Mungiu abordează tema copiilor maltrataţi în „Fjord”, un film puternic, aşa cum consideră Le Figaro. La premiera filmului de luni, de la Cannes, echipa a fost aplaudată timp de 12 minute. Pe locul al doilea în ceea ce priveşte ovaţiile la acest […] The post Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, în care joacă Sebastian Stan, a stârnit valuri de reacții la Cannes! Echipa, aplaudată timp de 12 minute appeared first on WOWbiz.ro.

via Wowbiz
social

Motorina și benzina s-au scumpit. Analiștii prevăd riscul unei penurii de petrol pe piață

În România, prețurile la carburanți au crescut marți, iar analiștii avertizează că Europa ar putea intra într-o perioadă de penurie de petrol în săptămânile următoare, din cauza scăderii stocurilor. Cea mai mică valoare pentru benzină marți a fost 8,95 lei/litru, în Iernut, iar pentru motorină 9,45 lei/litru, în Eforie Nord. Datele peco-online.ro arată că în […] The post Motorina și benzina s-au scumpit. Analiștii prevăd riscul unei penurii de petrol pe piață appeared first on WOWbiz.ro.

via Wowbiz