Sari la conținut

Categorie

social

social

Accidente cu stivuitoare: ISCIR Oradea a identificat anul trecut 8 accidente cauzate de stivuitoriști neautorizați, dintre care unul mortal. Unii operatori „transportă” colegi pe furci

O instituție puțin cunoscută, cu denumire complicată și puțini angajați – Inspecția Teritorială de Stat Oradea pentru Controlul Cazanelor, Recipiente și Instalații de Ridicat, pe scurt ISCIR – răspunde de felul în care proprietarii, operatorii și responsabilii de repararea a tot felul de instalații, de la macarale la lifturi, le folosesc și le mențin așa încât să nu pună în pericol viața oamenilor. Cei 4 inspectori care acoperă județele Bihor și Satu Mare au consemnat anul trecut 8 accidente, dintre care unul mortal, cauzate de manevrarea unor macarale și stivuitoare de către persoane neautorizate.

via Bihoreanul
social

Coliziune mortală între un tren și un microbuz cu elevi

Cel puțin 4 persoane au murit în coliziunea dintre un tren și un microbuz școlar, produsă marți dimineață, 26 mai, în orașul belgian Buggenhout.   The National News relatează că accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții, la o trecere la nivel cu calea ferată. Potrivit primelor informații, printre victime se află doi […] Articolul Coliziune mortală între un tren și un microbuz cu elevi apare prima dată în Radio Romania Cluj.

via Radio Cluj
social

Mobilizare exemplară a forțelor de ordine din Hunedoara: Un agresor a fost capturat după o căutare intensă în zone împădurite

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara și ai Secției 5 Poliție Rurală au demonstrat un nivel ridicat de profesionalism în gestionarea unui caz grav de violență domestică. Intervenția lor a dus la salvarea unei femei și la capturarea suspectului, care încerca să se sustragă cercetărilor. Eforturile autorităților au început imediat după sesizarea unui incident în […] Acest articol Mobilizare exemplară a forțelor de ordine din Hunedoara: Un agresor a fost capturat după o căutare intensă în zone împădurite a aparut prima data in Servuspress.

via Servus Hunedoara
social

Traiul în Gorj, tot mai costisitor

Tot mai mulți locuitori din județul Gorj spun că le este din ce în ce mai greu să facă față cheltuielilor zilnice. Prețurile au crescut constant în ultima perioadă, în timp ce salariile și pensiile au rămas la același nivel, ceea ce pune presiune pe bugetele multor familii. Articolul Traiul în Gorj, tot mai costisitor apare prima dată în Gorj Tv.

via Gorj TV
social

Putin dă un nou stimulent armatei ruse: le șterge datoriile noilor recruți care merg să lupte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care noii soldați vor fi scutiți de datorii sub un anumit plafon. Măsura vine în contextul în care Moscova continuă să introducă stimulente financiare pentru a atrage mai mulți participanți la războiul din Ucraina, au relatat The Moscow Times și AFP. Rusia continuă să ofere salarii […] The post Putin dă un nou stimulent armatei ruse: le șterge datoriile noilor recruți care merg să lupte în Ucraina appeared first on Știri online, ultimele știri, presa online, ziar online - Sursazilei.ro.

via Sursa Zilei