Sari la conținut

Categorie

social

social

Mesajul înduioşător al unei careience către medicul ortoped Branişte: „De două ori mi-ați schimbat viața prin munca și priceperea dumneavoastră”

O careiancă a postat un mesaj înduioşător, prin care îşi exprimă recunoştinţa vizavi de medicul ortoped dr. Alexandru Branişte, careian la rândul său, datorită căruia nu a ajuns în scaun cu rotile, iar astăzi poate merge din nou. Prezentăm integral mesajul careiencei Kir Ingrid: Stimate Domnule Doctor, Din toată inima vreau să vă mulțumesc pentru […]

via Opinia de Carei
social

Schimbul de Gardă din Piața Unirii nu mai are loc duminică. Reconstituirea istorică revine de Ziua Timișoarei

Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.

via Tion
social

VIDEO Imagini cutremurătoare. Patru mașini au ars azi-noapte în parcarea unui bloc din Oradea. „Flăcările ajungeau până la etajul 1.”

Un puternic incendiu a avut loc azi-noapte în parcarea unui bloc de pe strada Corneliu Coposu din Oradea.Patru mașini au fost pe rând cuprinse de flăcări în jurul orei 4, locatarii asistând speriați de la balcoane la propagarea focului, care, conform imaginilor are o înălțime deosebit de mare. Una din…

via Stiri de Cluj
social

Locuitorii dintr-un cartier din Cluj-Napoca s-au săturat de oamenii străzii: „Scormonesc zilnic în gunoaie și lasă mizerie în urmă”

Locuitorii din cartierul Europa reclamă o problemă care, spun ei, persistă de mai bine de un an. Potrivit acestora, aproape în fiecare zi persoane răscolesc containerele de gunoi, iar în urma lor rămân deșeuri împrăștiate pe domeniul public.Sesizarea vizează în special străzile Eugen Ionesco și Bună…

via Stiri de Cluj
social

Petrică Miulescu Irimică încinge jocul la Ruga din Ciudanovița

Iubitorii de petrecere și muzică bănățeană sunt invitați la o seară specială în compania unuia dintre cei mai îndrăgiți interpreți ai banatului, Petrică Miulescu Irimică. Evenimentul va avea loc pe 15 august 2026 și promite să aducă în centrul localității muzică autentică, joc și voie bună. Sărbătoarea tradițională din Ciudanovița Sat va debuta la ora […]

via Expres de Banat
social

Speed dating cu fluturii de noapte, joia viitoare, în Parcul Tineretului. Bucureștenii vor putea admira mai multe specii

Asociația Parcul Natural București organizează joi, 6 august, Speed dating cu fluturii de noapte facilitat de biologul Vlad Cioflec. Intrarea este liberă, dar se face pe baza completării unui formular. Speed dating cu fluturii de […] Articolul Speed dating cu fluturii de noapte, joia viitoare, în Parcul Tineretului. Bucureștenii vor putea admira mai multe specii apare prima dată în B365.

via B365
social

VIDEO: Armata DETONEAZĂ o stâncă și scufundă patru barje pentru salvarea Centralei de la Cernavodă

Scăderea accentuată a debitului Dunării a determinat autoritățile să declanșeze o intervenție de urgență pentru menținerea alimentării cu apă a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Planul presupune două acțiuni majore coordonate de instituțiile statului: detonarea controlată a unei formațiuni stâncoase și blocarea brațului Bala prin scufundarea unor barje încărcate cu piatră. Potrivit informațiilor prezentate de […] Articolul VIDEO: Armata DETONEAZĂ o stâncă și scufundă patru barje pentru salvarea Centralei de la Cernavodă apare prima dată în Sibiu 100.

via Sibiu 100%
social

Brandurile și-au schimbat strategia și nu mai mizează pe marii influenceri: poți câștiga bani pe TikTok și Instagram, chiar și cu 500 de urmăritori

Marile companii renunță la dependența de influencerii faimoși și investesc tot mai mult în micii creatori de conținut, motivând că aceștia sunt considerați mai autentici și mai credibili. Nu mai este nevoie să ai sute de mii sau milioane de urmăritori pentru a câștiga bani din social media. O schimbare majoră în strategiile de marketing […] Articolul Brandurile și-au schimbat strategia și nu mai mizează pe marii influenceri: poți câștiga bani pe TikTok și Instagram,

via Sibiu 100%
social

Val de căldură peste Transilvania, Mediaș sub avertizare cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, avertizări de Cod galben, portocaliu și roșu pentru mai multe regiuni din țară, pe fondul unui nou val de căldură care va persista până miercuri. În vestul și nord-vestul țării vor fi temperaturi care vor depăși 35-38 de grade, iar în unele județe termometrele vor indica și 39-40 […]

via Orademedias
social

O țintă aeriană, detectată în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina

”Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în cursul acestei dimineţi, 2 august, în jurul orei 09.30, o ţintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, care a transmis mesaj […] Source

via eMaramures