Sari la conținut

Categorie

social

social

Raluca Turcan: „România a evitat la limită retrogradarea în categoria junk. Instabilitatea politică trebuie să înceteze” (CP)

Deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu a lansat un nou atac la adresa PSD și AUR, după avertismentul transmis de agenția internațională de rating Standard and Poor’s (S&P), potrivit căruia România a evitat, pentru moment, retrogradarea în categoria „junk”, însă perspectiva economică rămâne negativă. Într-o declarație publică, parlamentarul susține căRead More

via Mesagerul de Sibiu
social

Alertă în Olt după apariția mai multor urși

Mai multe semnalări privind prezența urșilor au fost înregistrate în localități din județul Olt, iar Jandarmeria Olt recomandă populației să manifeste prudență. Autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să nu se apropie de animale, să nu încerce să le fotografieze sau să le alunge și să apeleze imediat numărul 112 dacă observă un urs în apropierea gospodăriilor sau a zonelor circulate. Situația este monitorizată permanent de echipele de intervenție. The post Alertă în Olt după apariția mai multor urși first appeared on Jurnalul Olteniei – Știri din Craiova și Oltenia.

via Jurnalul Olteniei
social

SCM Craiova, 7 medalii la Cupa României Feminin

SCM Craiova, rezultate remarcabile la Cupa României de Box Feminin Clubul Sportiv Municipal Craiova a obținut rezultate importante la Cupa României de box feminin, competiție desfășurată în perioada 11-16 mai, la Eforie Nord. Sportivele clubului craiovean au urcat de șapte ori pe podium, demonstrând pregătire, determinare și spirit competitiv. Performanța delegației SCM Craiova confirmă încă […] The post SCM Craiova, 7 medalii la Cupa României Feminin first appeared on Jurnalul Olteniei – Știri din Craiova și Oltenia.

via Jurnalul Olteniei
social

FOTBAL: Derby-ul play-off-ului Ligii a IV-a a fost adjudecat de Dunărea Găujani: FC Bolintin Malu Spart – Dunărea Găujani   0-2

  Sâmbătă, 16 mai, la prânz, pe terenul sintetic din Bolintin Vale s-a disputat primul meci al zilei din cadrul etapei a 10-a din play-off-ul Ligii a IV-a giurgiuvene. Derby-ul, a adus față în față ocupanta locului trei FC Bolintin Malu Spart și ocupanta locului secund Dunărea Găujani (foto). Derby-ul cu FC Bolintin Malu Spart […] Articolul FOTBAL: Derby-ul play-off-ului Ligii a IV-a a fost adjudecat de Dunărea Găujani: FC Bolintin Malu Spart – Dunărea Găujani   0-2 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

via Jurnal Giurgiuvean
social

Două medalii, aur și bronz, pentru CS Ring Box Târgu Mureș la Cupa României de box feminin

Stațiunea Eforie Nord a găzduit, în aceste zile, întrecerile Cupa României la box feminin, competiție la care sportivele de la CS Ring Box Târgu Mureș au obținut rezultate remarcabile. Printre performerele concursului s-a numărat Ioana Daria Bîndilă, care a cucerit medalia de aur la categoria 70 kg, cadete, confirmând forma excelentă din acest sezon competițional. … Continue reading Două medalii, aur și bronz, pentru CS Ring Box Târgu Mureș la Cupa României de box feminin

via Cuvantul Liber
social

Ramiz Ansarov a votat la Orhei: „Orașul poate deveni o mare familie unită”

Candidatul independent la funcția de primar al municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, a votat astăzi, declarând că își dorește „un oraș unit”, în care copiii să își poată construi viitorul. Acesta a venit la secția de votare împreună cu soția, copiii și susținătorii săi. Mesaj după exercitarea votului Ramiz Ansarov, candidat independent și numărul 1 în […] The post Ramiz Ansarov a votat la Orhei: „Orașul poate deveni o mare familie unită” first appeared on HotNews.md.

social

Noi restricții de trafic, de luni, la Timișoara

Șoferii din Timișoara vor avea parte de noi restricții de trafic în perioada următoare, după ce comisia de circulație a aprobat închideri și limitări cauzate de lucrări la rețelele de utilități și de organizarea Festivalului „Zilele Studenților Timișoarei”.

via Tion
social

Alexandra Căpitănescu, pe podium la Eurovision Song Contest după votul masiv al publicului

Alexandra Căpitănescu a reușit să obțină un rezultat remarcabil în finala Eurovision Song Contest, unde s-a clasat pe locul al treilea, fiind susținută masiv de publicul european. Artista a primit de aproape patru ori mai multe puncte din partea telespectatorilor decât din partea juriilor naționale. În total, reprezentanta României a acumulat 296 de puncte, dintre […]

via Expres de Banat
social

Ultima săptămână de înscrieri la festivalul faptelor bune. Color the Village ajunge în Macedonia, un sat nu departe de Timișoara

TIMIȘOARA. Este ultima săptămână de înscrieri la Color the Village care are loc la Macedonia, în acest an. Satul Macedonia aparține de orașul Ciacova și se află la aproximativ 45 km de Timișoara. CITEȘTE ȘI: România, locul 3 la Eurovision. Bulgaria, marea câștigătoare. VIDEO Color the Village se află la a VIII-a ediție, iar în […] Articolul Ultima săptămână de înscrieri la festivalul faptelor bune. Color the Village ajunge în Macedonia, un sat nu departe de Timișoara apare prima dată în Opinia Timisoarei.

via Opinia Timisoarei
social

Amenzi de peste 10.000 de lei aplicate de polițiștii din Năvodari

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat, în cursul zilei de ieri, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a consumului de alcool și substanțe interzise, precum și pentru reducerea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. La activități au participat peste 15 polițiști din structurile de ordine publică și rutieră, […]

social

Alertă în Dezmir, Cluj: Un urs a fost văzut azi-dimineață în localitate, anunță autoritățile locale! Nu vă apropiați să faceți poze. Sunați de urgență!

ALERTĂ ÎN DEZMIR, Cluj: URS SEMNALAT ÎN LOCALITATE – AUTORITĂȚILE TRANSMIT MĂSURI DE PRECAUȚIE Locuitorii din Dezmir au fost alertați în dimineața zilei de 17 mai 2026, după ce în zonă a fost semnalată prezența unui urs. Autoritățile locale au transmis o informare oficială către populație, recomandând…

via Stiri de Cluj