Sari la conținut

Categorie

social

social

Șase copii au fost internați după ce au înghițit baterii tip pastilă. Specialiștii avertizează că pericolul este prezent și în România

Șase copii au ajuns la spital într-o singură lună după ce au înghițit baterii tip pastilă, un incident care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța acestor produse. Specialiștii avertizează că astfel de accidente sunt întâlnite frecvent și în România, unde numeroase jucării folosesc baterii de mici dimensiuni. Autoritățile au intensificat controalele și au aplicat […]

via Bună Ziua Iași
social

Schimbare radicală de strategie: Ambasada Columbiei în România se închide la doar jumătate de an de la redeschidere

Ambasada Columbiei în România se închide, la doar câteva luni de când își reluase activitatea la București. Decizia aparține noului președinte ales al țării sud-americane, Abelardo de la Espriella, și face parte dintr-un plan amplu de reorganizare a rețelei diplomatice globale, menit să reducă cheltuielile birocratice și să redirecționeze fondurile către prioritățile interne ale statului. […]

via Bună Ziua Iași
social

Imagini revoltătoare dintr-un magazin Kaufland. Mai multe tinere s-au filmat în timp ce consumau produse de pe rafturi și le puneau la loc desfăcute

Mai multe imagini distribuite pe rețelele de socializare au stârnit un val de indignare, după ce mai multe tinere s-au filmat într-un magazin Kaufland în timp ce consumau fără să plătească produse alimentare direct de pe rafturi, pe care ulterior le-ar fi lăsat desfăcute sau parțial consumate. În filmările devenite virale, tinerele apar râzând și […]

via Bună Ziua Iași
social

Ambulanță SMURD, implicată într-un accident în Focșani! Trei persoane au ajuns la spital!

O ambulanță SMURD, aflată în misiune, a fost implicată într-un accident rutier în municipiul Focșani. Ambulanța, în timp ce se deplasa cu semnalele acustice și luminoase pornite către un accident produs pe DN2-E85, în zona Cerdac, a fost acroșată de un autoturism pe Bulevardul București. Ambulanță SMURD, implicată într-un accident în Focșani! Potrivit Inspectoratului pentru […]

via Bună Ziua Iași
social

Radu Miruță răspunde Moscovei după amenințările Mariei Zaharova: „Pe dronă scrie Made in Russia. E un teatru absurd”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a reacționat la declarațiile Mariei Zaharova privind expulzarea unui diplomat rus din România și a susținut că expertiza efectuată asupra dronei doborâte confirmă proveniența acesteia din Rusia. Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă continuă să crească după incidentele produse la sfârșitul săptămânii trecute, când Armata Română a doborât […]

via Bună Ziua Iași
social

Uriașul scandal al fantomelor atomice

Cred că am semnalat de cel puțin zece ori, în editorialele mele, una dintre cele mai ingenioase escrocherii puse la cale în România, vezi Doamne, în „parteneriat strategic” cu un grup de investitori din Statele Unite. În realitate, o autentică grupare de crimă organizată, parașutată de peste ocean în România pentru ca, sub pretextul unui […]

via Bună Ziua Iași
social

Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce s-a certat cu soția și a abandonat-o pe marginea unui drum! În mașină se afla și fiul lor de 9 ani

Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce s-a certat cu soția și a abandonat-o pe marginea unui drum! În mașină se afla și fiul lor de 9 ani. Cu doar câteva minute înainte de accidentul devastator, bărbatul se certase cu soția lui și o obligase să coboare din autoturism. În mașină […]

via Bună Ziua Iași
social

O remorcă a blocat Meseșul

În această dimineață, la ora 8.40, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un camion a suferit o defecțiune tehnică pe Meseș, semiremorca desprinzându-se de capul tractor. În prezent, circulația în zonă se desfășoară alternativ, traficul fiind dirijat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Zalău. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență și să respecte indicațiile agenților aflați în teren. M. S. Articolul O remorcă a blocat Meseșul apare prima dată în Magazin Sălăjean.

via Magazin Sălăjean
social

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO

Trei absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța au transformat cunoștințele dobândite în timpul studiilor într-un proiect ambițios: o dronă maritimă de suprafață capabilă să execute misiuni de supraveghere, recunoaștere și culegere de informații. Sd. plt. maj. Damaschin Matteo, sd. sg. maj. Sandu George și sd. plt. Sima Nicolae au lucrat împreună, sub […] Articolul CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO apare prima dată în Radio România Constanța.

social

Cum construiești prezența fizică a unui brand cu un buget limitat

Într-o perioadă în care promovarea online pare să domine strategiile de marketing, prezența fizică a unui brand continuă să joace un rol esențial. Clienții interacționează zilnic cu vitrine, materiale promoționale, ambalaje, uniforme sau standuri de prezentare, iar toate aceste elemente contribuie la imaginea unei companii. Vestea bună este că o prezență profesionistă nu necesită întotdeauna […] The post Cum construiești prezența fizică a unui brand cu un buget limitat first appeared on AlbaPress.

via Alba Press