Sari la conținut

Categorie

social

social

Restricții pe Autostrada A1 în județul Hunedoara circulația oprită temporar pe timpul nopții în două etape pentru montarea panourilor de informare

Autostrada A1 din județul Hunedoara va fi închisă temporar pe timpul nopții începând cu noaptea de luni, 27 iulie 2026, pentru montarea unor panouri de informare, anunță Rador. Circulația pe sectorul Sibiu – Holdea va fi oprită complet, în etape de câte două ore. Prima închidere este programată între orele 0:00 și 2:00, pe sensul […]

via Orademedias
social

Trei infracțiuni dintr-un foc tânăr din Bârghiș oprit de polițiști la Rășinari pentru conducere fără permis sub influența alcoolului și cu scuter neînmatriculat

Un tânăr de 25 de ani din Bârghiș a fost prins de polițiștii rutieri în timp ce conducea un scuter pe strada General Ilcuș din Rășinari, sâmbătă seara, 25 iulie 2026, în jurul orei 20:00. Controlul de rutină a scos la iveală mai multe nereguli grave. Verificările au arătat că tânărul nu deține permis de […]

via Orademedias
social

Performanță uriașă pentru UBB! Universitatea din Cluj câștigă un grant european de 2,5 milioane de euro, unul dintre cele mai prestigioase din cercetare

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca reușește o nouă performanță care o plasează în rândul celor mai importante universități din Europa. Instituția a câștigat un nou proiect de tip ERC Advanced Grant, una dintre cele mai prestigioase și competitive finanțări dedicate cercetării științifice la nivel…

via Stiri de Cluj
social

Admitere UMF Cluj 2026: Specializările unde s-a intrat cu peste 9,30 la taxă și programele în care aproape jumătate dintre candidați au fost respinși

După publicarea rezultatelor provizorii la admiterea din iulie 2026, atenția s-a concentrat pe Facultatea de Medicină, unde, în premieră după mai mulți ani, ultima medie la taxă a coborât sub nota 8. Însă analiza listelor oficiale arată că adevărata competiție s-a mutat și către alte programe de studiu,…

via Stiri de Cluj
social

Atenție șoferi din Cluj-Napoca! Restricții masive de circulație în următoarea perioadă: Parcări blocate în Mănăștur și o stradă închisă în Mărăști

Restricții masive de circulație în Mănăștur și Mărăști, din cauza lucrărilor la termoficareȘoferii din Mănăștur și din Mărăști trebuie să se pregătească de bătăi de cap în trafic, pe fondul lucrărilor de modernizare a rețelei de termoficare anunțate de Primăria Cluj-Napoca. Restricțiile încep chiar de…

via Stiri de Cluj
social

O nouă poartă de răcorire a fost deschisă de Apa Nova în București. E în Piața Sălăjan și astfel de dușuri stradale mai sunt în alte 8 locuri din oraș

Apa Nova, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, a pus în funcțiune o nouă poartă de răcorire. Aceasta se află în Piața Sălăjan din Sectorul 3. O nouă poartă de răcorire inaugurată în Piața Sălăjan […] Articolul O nouă poartă de răcorire a fost deschisă de Apa Nova în București. E în Piața Sălăjan și astfel de dușuri stradale mai sunt în alte 8 locuri din oraș apare prima dată în B365.

via B365
social

Video | Filtru de ordine la Blaj: Verificări și legitimări în zona de siguranță publică specială

Video | Filtru de ordine la Blaj: Verificări și legitimări în zona de siguranță publică specială Filtru de ordine la Blaj: Verificări și legitimări în zona de siguranță publică specială În cursul zilei de azi, luni, 27 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj continuă activitățile desfășurate în zona de siguranță publică specială instituită la nivelul municipiului, în continuarea măsurilor dispuse pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea producerii […] Video | Filtru de ordine la Blaj: Verificări și legitimări în zona de siguranță publică specială

via Ziarulunirea
social

LIVE TEXT/ Drone ucrainene au lovit un terminal de la Marea Neagră și infrastructură petrolieră din interiorul Rusiei. Război în Ucraina, ziua 1615

UPDATE 14:14 Un terminal de la Marea Neagră, situat în regiunea Rostov din Rusia, a fost lovit de drone ucrainene în cadrul celui mai recent atac în masă asupra unor ținte aflate adânc în teritoriul Rusiei, a declarat președintele Volodimir Zelenski pe 27 iulie. Două persoane au fost ucise în atacul asupra instalației portuare din...

via Ziarul de Garda