A dat jos linoleumul și a descoperit un secret vechi de zeci de ani. Bărbatul a plecat în căutarea familiei
Scrisoarea a fost emoționantă și a vorbit despre durerea și furia mamei față de deciziile fiului ei.
Categorie
Scrisoarea a fost emoționantă și a vorbit despre durerea și furia mamei față de deciziile fiului ei.
AUR va participa la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, "în numele cetăţenilor" care i-au acordat voturi, potrivit unei decizii a Biroului Naţional de Conducere al partidului. The post AUR anunţă că participă la consultările de la Cotroceni: Ne dorim să fie reale, efective şi loiale appeared first on tvrinfo.ro.
Duminică, la Iași, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina, într-un moment considerat de credincioși drept unul istoric pentru Biserica Ortodoxă Română. După ceremonia solemnă, racla cu sfintele moaște a fost așezată spre cinstire în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Părintele Arsenie Boca: Acum să vedeți deosebirea între noi și Dumnezeu. Iisus era Dumnezeu. Mulți n-au știut și nici nu vor ști aceasta. Dumnezeu Tatăl a vrut să descopere pe Dumnezeu Fiul, ca creator al lumii și ca autor al vieți.
Militarii Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” au marcat împlinirea a 114 ani de la nașterea căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată în semn de omagiu pentru unul dintre cei mai cunoscuți ași ai aviației române din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit reprezentanților bazei aeriene, evenimentul a […] Articolul Bacău: Ceremonie militară și religioasă în memoria căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, la 114 ani de la naștere apare prima dată în Desteptarea.ro.
Ciorba de șorici este o rețetă tradițională delicioasă, pe care trebuie să o încercăm. Șef Paul Constantin recomandă această rețetă și explică precis cum trebuie pregătită.
Andrei Rotaru și Cristina Petre au ales să meargă pe drumuri separate. Acesta s-a mutat la Brașov pentru a începe o viață nouă și a început să fie din ce în ce mai activ în […]
Un bărbat din Alba a fost recent condamnat pentru furt de curent. O decizie a fost dată de magistrații Judecătoriei Câmpeni, în data de 13 mai 2026.
Raportul de Audit nr. 278/19.03.2026 confirmă ilegalitatea procedurilor din 2025 și pune sub semnul întrebării finanțarea europeană de 30 de milioane de euro pentru SMID Harta abuzurilor administrative din județul Vâlcea are acum o confirmare oficială, cu ștampilă instituțională. Tot eșafodajul juridic și financiar construit în jurul atribuirii serviciului de Articolul Harta ABUZURILOR administrative! ILEGALITĂȚILE din SALUBRITATE! apare prima dată în Timpul de Vâlcea.
Într-o desfășurare de forțe fără precedent în ultimele luni, Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Timiș a declanșat o ofensivă de amploare pe raza întregului municipiu Timișoara și în localitățile limitrofe. Acțiunea, concepută pentru menținerea ordinii publice, descurajarea elementelor antisociale și combaterea migrației ilegale, s-a întins pe parcursul a două zile, acoperind atât intervalele diurne, cât […] The post Ofensivă fără precedent împotriva criminalității în Timiș cu 264 de polițiști! Filtre pe străzi și descinderi în sălile de jocuri appeared first on
Sistemul public de sănătate din România se confruntă cu o criză de personal tot mai accentuată, județul Gorj fiind unul dintre punctele critice de pe hartă. Lipsa medicilor specialiști, în special a cardiologilor, pune în dificultate organizarea gărzilor și continuitatea actului medical. CITEȘTE ȘI: Polița RCA 2026: În ce condiții proprietarii auto primesc bani înapoi! Managerii […]
Una dintre cele mai interesante și fascinante destinații propuse pentru vara anului 2026 ne poartă pașii către Castillo Monumento Colomares din Benalmádena, în însorita regiune Andalucia, Spania. O adevărată fantezie în piatră și o operă artizanală de o frumusețe care taie pur și simplu respirația, acest monument unic se dezvăluie călătorilor ca o descoperire absolut […]