Sari la conținut

Categorie

social

social

Începe sezonul deserturilor de primăvară: rabarbarul a apărut în Piața Cibin

Primii comercianți cu rabarbar au apărut deja în Piața Cibin, semn că sezonul deserturilor de primăvară începe. Sibienii pot găsi în această perioadă una dintre cele mai apreciate plante folosite în prăjituri, compoturi și dulcețuri preparate după rețete tradiționale. Cu gustul său ușor acrișor, rabarbarul este ingredientul vedetă al tartelorRead More

via Mesagerul de Sibiu
social

Echipele din Craiova care au cucerit eventul în trecut

Craiova se laudă cu un nou event. Echipa antrenată de Filipe Coelho a reușit să câștige Cupa și campionatul, în sezonul 2025/2026, dar nu este prima astfel de performanță obținută de oraș. Nicușor Bancu, Vlad Screciu și colegii lor au intrat într-un top select, alături de fotbaliști care au scris istorie pentru Oltenia. The post Echipele din Craiova care au cucerit eventul în trecut first appeared on Jurnalul Olteniei – Știri din Craiova și Oltenia.

via Jurnalul Olteniei
social

Oprescu a fost la Cotroceni pentru negocieri de Guvern

Preşedintele PSD Olt Marius Oprescu, prim-vicepreşedinte al PSD, a făcut parte din delegaţia partidului care a fost prezentă, în această dimineaţă, la consultările desfăşurate la Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan. Marius Oprescu a fost în delegaţia PSD alături de preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, secretarul general Claudiu Manda, şi de prim-vicepreşedinţii Marian Neacşu, Corneliu Ştefan şi […] The post Oprescu a fost la Cotroceni pentru negocieri de Guvern first appeared on Jurnalul Olteniei – Știri din Craiova și Oltenia.

via Jurnalul Olteniei
social

96 de intervenții în doar trei zile în Neamț. Bilanțul unui weekend intens pentru salvatori

96 de intervenții în doar trei zile în Neamț. Bilanțul unui weekend intens pentru salvatori, care au fost solicitați în aproape o sută de situații de urgență. Cele mai multe intervenții, pentru urgențe medicale În perioada 15–17 mai 2026, în zona de competență a ISU Neamț s-au produs 96 de evenimente care au necesitat intervenția […] Articolul 96 de intervenții în doar trei zile în Neamț. Bilanțul unui weekend intens pentru salvatori apare prima dată în Monitorul de Neamț.

via Monitorul de Neamt
social

Petrecere de Înălțare, într-un sat din Gorj

Localnicii din comuna Negomir, județul Gorj, sunt invitați la petrecere de Înălțare. Joi, 21 mai, se vor depune coroane de flori la monumentele eroilor, vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit o jumătate de secol împreună, iar, seara, toată lum...

via Gorj Pandurul
social

Mădălina Amăistroaie participă la Campionatul European

Rădăuțeanca Mădălina Amăistroaie reprezintă România la Campionatul European de tir cu arcul în aer liber, competiție organizată în Antalya, Turcia, în perioada 18-24 mai. Evenimentul reunește la start peste 400 de participanți, dintre care 300 de arcași și 104 oficiali, reprezentând 41 de țări. Mădălina Amăistroaie, care deține în palmares locul 9 obținut la Jocurile …

via GazetaSV
social

Premieră în ultimii șase ani: PNL trece peste PSD în intenția de vot

AUR rămâne principalul partid din România în intenția de vot a românilor pentru alegerile parlamentare, cu un scor între 38 și 41%, primului sondaj făcut după moțiunea de cenzură PSD-AUR. Sondajul INSCOP arată o schimbare majoră în ceea ce privește locul doi.   Premiera ultimilor șase ani În premieră în ultimii șase ani, PNL trece în […] Articolul Premieră în ultimii șase ani: PNL trece peste PSD în intenția de vot apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

via Monitorul de Botosani
social

Redescoperă plăcerea drumului cu autobufferele din silicon de la AirPower cu livrare rapidă în toată țara

AirPower pune la dispoziția șoferilor din România soluții dedicate pentru protejarea suspensiei și îmbunătățirea confortului la rulare. Pe drumurile unde gropile, denivelările sau încărcarea frecventă pun presiune constantă pe arcuri și amortizoare, accesoriile auxiliare pentru suspensie devin o alegere tot mai prezentă în configurarea mașinilor utilizate zi de zi. Ce beneficii aduce instalarea unor accesorii […] Articolul Redescoperă plăcerea drumului cu autobufferele din silicon de la AirPower cu livrare rapidă în toată țara apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

via Monitorul de Botosani
social

Acord de mediu – MONUMENTE CODIN SRL

MONUMENTE CODIN SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul “Atelier de monumente funerare” situat în str. I. C. Brătianu nr. 171, județul Botoșani, (showroom). Contestațiile se depun la sediul Direcției Județene de Mediu Botoșani din B-dul Mihai Eminescu nr. 44 în termen de 5 zile de la data apariției prezentului anunț. Articolul Acord de mediu – MONUMENTE CODIN SRL apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

via Monitorul de Botosani