Sari la conținut

Categorie

social

social

800 de angajați ai STB vor fi concediați după declanşarea procedurii de insolvenţă. Câți pot pleca de bunăvoie și primesc 6 salarii compensatorii

9.504 de salariați are acum Societatea de Transport București (STB), aflată în pragul insolvenței, iar 800 dintre ei urmează să fie dați afară potrivit planului de eficientizare, a declarat președintele Sindicatului Transportatorilor STB, Vasile Petrariu, joi, 23 iulie, pentru Agerpres. „Noi nu milităm pentru concedierea oamenilor, nu aceasta este misiunea noastră. Dar s-a discutat într-un […]

via Libertatea
social

O femeie de 55 de ani a născut un copil perfect sănătos la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași

O femeie în vârstă de 55 de ani a născut la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, prin cezariană, iar copilul său este perfect sănătos. Anunțul a fost făcut joi, de conducerea maternității ieșene.  „Aceasta reprezintă o premieră în istoria spitalului nostru, fiind cea mai înaintată vârstă maternă la care a fost asistată o naştere în cadrul […]

via Libertatea
social

De ce nu se poate rejuca finala Spania – Argentina, pentru care s-a făcut o petiție cu 80.000 de semnături

Ecourile marii finale a Campionatului Mondial de Fotbal din 2026 continuă să stârnească pasiuni aprinse în afara terenului. La scurt timp după ce Spania a învins Argentina cu 1-0, după prelungiri și a cucerit trofeul, fanii sud-americani au lansat o inițiativă virală pe platforma Change.org, strângând peste 80.000 de semnături prin care solicită oficialilor FIFA […]

via Libertatea
social

Răspunsul oferit de Codruța Filip când a fost întrebată dacă va fi „Burlăciță” în noul show de la PRO TV: „E de la sine înțeles”

Codruța Filip s-a despărțit de Valentin Sanfira la finalul anului trecut, după ce frumoasa cântăreață s-a întors din Thailanda, acolo unde a participat la „Desafio: Aventura”, show difuzat de PRO TV, însă abia în primăvara lui 2026, divorțul s-a încheiat oficial. Chiar dacă sunt despărțiți de aproximativ opt luni, Codruța Filip și Valentin Sanfira au […]

via Libertatea
social

Ce este decoctul, cum se obţine şi care sunt utilizările acestuia

Decoctul este folosit ca remediu natural pentru diferite probleme și afecțiuni din cele mai vechi timpuri. Deși adesea este confundat cu ceaiul, decoctul este un produs mai concentrat, iar asta presupune să știm să-l preparăm corespunzător. Află mai multe despre decoct, cum se obține și la ce îl putem folosi. Ce este decoctul Decoctul este […]

via Libertatea
social

Rusia este suspectată că ajută Iranul să atace instalații ale CIA. „Amândouă au un interes comun”

Atacurile cu drone efectuate de iranieni asupra unor instalaţii ale CIA din Golf i-au determinat pe analiştii serviciilor americane de informaţii să investigheze dacă Rusia a oferit asistenţă prin furnizarea de informaţii despre ţinte sau de tehnologie avansată pentru drone, relatează Reuters, care citează patru surse apropiate dosarului. Sursele citate de Reuters spun că serviciile […]

via Libertatea
social

Dumnezeu să-l odihnească

Cu inimile împietrite de durere anunțăm trecerea în eternitate a scumpului nostru soț și tată SABĂU DUMITRU Vei rămâne veșnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 25 iulie, ora 15,30, la Capela din Zalău. Familia îndurerată Articolul Dumnezeu să-l odihnească apare prima dată în Magazin Sălăjean.

via Magazin Sălăjean
social

Sezonul leilor a început! Cele patru zodii care au parte de cel mai mult noroc în această perioadă

Anul acesta, perioada zodiei Leu a început pe 22 iulie 2026. Luna care urmează ne va face să dorim să lămurim lucrurile și să aflăm adevărul despre situațiile care ne-au frământat mintea. Patru zodii vor avea parte de noroc din belșug în sezonul ce urmează. Taur Privirea înapoi nu va rezolva nicio problemă, așa că ține minte acest lucru atunci când îți evaluezi planurile în perioada zodiei Leului. Eclipsa solară din Leu, din 12 august, te-ar putea împiedica să mergi mai departe, deoarece marchează începutul unui nou ciclu pentru tine, dar numai dacă te concentrezi asupra greșelilor din trecut. Nu fi prea dur

via Ph-online
social

Președintele CJD, Corneliu Ștefan anunță proiectul care schimbă accesul către zona montană: modernizarea DJ 714, finanțată cu 78,3 milioane de euro

Un proiect așteptat de ani de zile intră într-o nouă etapă pentru județul Dâmbovița. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea DJ 714, sectorul Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera, investiție cu o valoare totală de aproximativ 390 de milioane de lei, echivalentul a 78,3 milioane de euro. „Astăzi ne aflăm aici pentru un moment important pentru județul Dâmbovița. Ținem contractul de finanțare pentru un drum județean de interes județean, dar în același timp și de interes național”, a declarat Corneliu Ștefan. Drumul care leagă comuna Moroeni de stațiunea

via Vocea Dambovitei