Sari la conținut

Categorie

social

social

Scenariul de coșmar pentru România: „Așa a început criza din 2008”

Economiștii avertizează cu privire la riscurile care se pot abate asupra economiei, dacă țara va fi retrogradată de agențiile de rating la categoria „junk”. Ads România riscă să fie aruncată din nou în categoria „junk”, iar semnalul de alarmă venit din partea analiștilor financiari este unul extrem de dur. Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, avertizează ... Articolul Scenariul de coșmar pentru România: „Așa a început criza din 2008” apare prima dată în Jurnalul Regional.

via Jurnalul Regional
social

Asociației Femeilor Creștin-Ortodoxe Reghin – trei decenii de credință lucrătoare

A fost o bucurie și o onoare să mă aflu astăzi alături de doamne din zona Reghinului și din 15 județe din țară, la momentul ce marchează 30 de ani de activitate ai Asociației Femeilor Creștin-Ortodoxe Reghin – trei decenii de credință lucrătoare, de solidaritate și de slujire discretă, dar profundă, în folosul comunității. Poate nu întâmplător ne-am întâlnit tocmai în acest an, declarat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar. Este un context care ne invită la reflecție și responsabilitate, re

via Punctul
social

Voleiul masculin revine la Vâlcea după 30 de ani, și nu oricum… ci cu primul trofeu: Cupa României!

Trăim un moment istoric pentru voleiul vâlcean! Astăzi, în Sala de Sport CNBM, băieții de la CS Vâlcea 1924 au predat o adevărată lecție de volei, determinare și caracter. În meciul decisiv împotriva celor de la Arcada Galați, tinerii noștri s-au impus cu un scor categoric, 3-0, și au adus Cupa României la volei U19 acasă! După decenii de așteptare, [...] Articolul Voleiul masculin revine la Vâlcea după 30 de ani, și nu oricum… ci cu primul trofeu: Cupa României! apare prima dată în Ramnicu Valcea Week.

via Ramnicu Valcea Week
social

Minor de 15 ani reținut de polițiștii bârlădeni după mai multe furturi din magazine

Un minor de 15 ani din municipiul Bârlad a fost reținut de polițiști fiind acuzat că ar fi spart mai multe spații comerciale din oraș. Potrivit anchetatorilor, adolescentul ar fi comis, în perioada aprilie – mai 2026, mai multe furturi din magazine și alte spații comerciale, de unde ar fi sustras bani, produse electronice și alimente. Prejudiciul […] The post Minor de 15 ani reținut de polițiștii bârlădeni după mai multe furturi din magazine first appeared on Monitorul de Vaslui.

via Monitorul de Vaslui
social

Horoscop 18 mai – Zodia care va promova un examen important

Horoscop 18 mai – o zi cu surprize. O să avem succes dacă ținem pasul cu evenimentele și avem reacții prompte, ca să nu ratăm niște ponturi. TAUR Se anunță bani, poate e salariul sau sunt acei bani pe care trebuia să-i luați mai demult și par să fie niște sume cumulate, că ați și […] The post Horoscop 18 mai – Zodia care va promova un examen important first appeared on HotNews.md.

social

Intervenții de amploare pe Valea Oltului: trafic alternativ și opriri repetate

Șoferii care tranzitează, luni, Valea Oltului trebuie să se pregătească pentru întârzieri serioase și condiții dificile de trafic. Pe mai multe sectoare ale DN7 au loc lucrări complexe de consolidare și reparații, iar circulația este afectată pe parcursul întregii zile. Între Călimănești și Câineni se desfășoară intervenții de rânguire a versanților și montare a unor […] Articolul Intervenții de amploare pe Valea Oltului: trafic alternativ și opriri repetate apare prima dată în Sibiu 100.

via Sibiu 100%
social

Viața într-un cult poligam: Mărturia unei femei cutremurătoare

Janet Z. povestește despre viața traumatică într-un cult poligam condus de Warren Jeffs, unde fetele erau considerate „cetățeni de rang secund”. A crescut cu 44 de frați și surori, patru mame și un tată, fiind educată acasă. În 2014 a decis să părăsească secta, căutând libertatea și o viață nouă. Janet Z. a crescut într-un … Articolul Viața într-un cult poligam: Mărturia unei femei cutremurătoare apare prima dată în Main News.

via Mainnews
social

PENSII 2026 | Numărul românilor care au primit pensia minimă grantată de stat. Cât a fost venitul lor în aprilie 2026

PENSII 2026 | Numărul românilor care au primit pensia minimă grantată de stat. Cât a fost venitul lor în aprilie 2026 Numărul românilor care au primit pensia minimă grantată de stat. Cât a fost venitul lor în aprilie 2026  Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a ajuns, în aprilie 2026, la 881.571 de persoane, în scădere cu 441 față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți […] PENSII 2026 | Numărul românilor care au primit pensia minimă grantată de stat. Cât a fost venitul lor în aprilie 2026

via Ziarulunirea
social

Exclusiv Catering din Cluj-Napoca, amendată pentru lipsă acord de funcționare

Exclusiv Catering SRL, firma de pe Bulevardul Muncii nr. 217-219 din Cluj-Napoca, administrată de Cuc Anamaria Ramona și Campean Georgeta Claudia, a pierdut în instanță procesul prin care contesta o amendă de 500 de lei aplicată de Poliția Locală Cluj-Napoca. Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată. Totul a pornit de la un control […] Articolul Exclusiv Catering din Cluj-Napoca, amendată pentru lipsă acord de funcționare apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

via Gazeta de Cluj