Sari la conținut

Categorie

social

social

Ministrul interimar al Economiei, după oprirea transportului de țiței din Kazahstan: „Guvernul va interveni dacă prețurile carburanților cresc puternic”

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a afirmat că Guvernul trebuie să monitorizeze preţul carburanţilor, iar în anumite situaţii de criză trebuie să ia măsuri, însă acestea trebuie să fie proporţionale şi la momentul potrivit. ”Ceea ce pot să garantez este că, interinstituţional, beneficiind şi de informări, dar şi consultându-ne între ministere, dacă impactul asupra preţurilor va fi major, bineînţeles că vom căuta soluţii. Dacă e vorba de soluţii legislative, azi pot fi trecute doar prin Parlament”, a arătat el.

via Digifm
social

Până la cinci cafele pe zi ar putea reduce riscul de boli cardiovasculare

Consumul de până la cinci cești de cafea pe zi este sigur pentru majoritatea adulților și ar putea avea efecte benefice asupra sănătății inimii, potrivit unei noi declarații științifice a Asociației Americane a Inimii, publicată în revista „Circulation”. Specialiștii arată că persoanele care consumă cafea în mod regulat pot avea un risc mai scăzut de […] Source

via Alephnews
social

Trump va asista la ceremonia de repatriere a patru militari americani morți în războiul cu Iran

Președintele american Donald Trump va asista miercuri la ceremonia de repatriere a patru militari americani uciși în atacuri iraniene în Orientul Mijlociu, militari care se vor întoarce pe sol american în sicrie acoperite cu steaguri, transmite Reuters. The post Trump va asista la ceremonia de repatriere a patru militari americani morți în războiul cu Iran appeared first on tvrinfo.ro.

via Tvrinfo
social

Guardiola, selecționerul Italiei? Anunțul făcut de președintele FIGC

Perspectiva ca Pep Guardiola să preia funcţia de selecţioner al Italiei este mai concretă ca niciodată. Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Giovanni Malago, a confirmat marţi seara, în cadrul emisiunii „Vivavoce”, că sunt în curs discuţii cu antrenorul spaniol (55 de ani) pentru preluarea conducerii naţionalei potrivit News.ro. Articolul Guardiola, selecționerul Italiei? Anunțul făcut de președintele FIGC apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.

via Ziaruldeiasi
social

Consiliul Concurenței analizează preluarea activelor Azomureș de către Romgaz

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Romgaz preia activele de producție ale Azomureș, contractul fiind semnat pe 29 mai pentru circa 70 de milioane de euro, potrivit Economica.net https://www.economica.net/tranzactia-prin-care-romgaz-cumpara-azomures-pe-masa-concurentei_961487.html. Instituția va evalua compatibilitatea achiziției cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele legale. activele preluate Conform raportului publicat la Bursa de […]

via Oradetulcea
social

Rezidenții din Dubai vor primi reduceri și alte beneficii de la autorități dacă își invită familia și prietenii în vizită | AUDIO

Pentru a încuraja turismul, autoritățile din Dubai le oferă diverse reduceri și beneficii rezidenților care își invită familia și prietenii în vizită. Aceștia vor beneficia de reduceri la cazări și vouchere la restaurante în valoare de peste 700 de euro.   Voucherele acordate rezidenților care își aduc apropiații în vizită în Dubai sunt în valoare de […]

via Europafm
social

Brașovean, reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru violență domestică

Brașovean, reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru violență domestică Un bărbat de 61 de ani din Brașov a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii brașoveni, după ce a fost prins în locuința soției sale, încălcând astfel ordinul de protecție. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția [...]

via Bizbrasov