Sari la conținut

Categorie

social

social

Tudor Chirilă, mesaj viral, din numai 4 cuvinte, pentru Alexandra Căpitănescu după ce a obținut locul 3 la finala Eurovision 2026

După finala Eurovision Song Contest 2026, în care Alexandra Căpitănescu a adus România pe locul 3 cu piesa „Choke Me”, Tudor Chirilă a reacționat public printr-un mesaj scurt postat pe rețelele sociale. Artistul, care i-a fost mentor în perioada „Vocea României”, i-a transmis câteva cuvinte care au atras imediat atenția fanilor și au devenit rapid […] Post-ul Tudor Chirilă, mesaj viral, din numai 4 cuvinte, pentru Alexandra Căpitănescu după ce a obținut locul 3 la finala Eurovision 2026 apare prima dată în Libertatea pentru femei.

via Libertateapentrufemei
social

Oradea ieri, Oradea azi: Povestea obeliscurilor sovietice din centrul orașului (FOTO)

În primăvara lui 1945, Oradea revenea între granițele României, după ce fusese cedată Ungariei în 1940. Pentru a marca momentul, în 1 mai 1945, în centrul orașului au fost dezvelite două monumente de tip obelisc dedicate Armatei Roșii, în contextul în care guvernarea era deja controlată de către comuniști. Primul a fost dezvelit în mijlocul Pieței Unirii, atunci numite după mareșalul Rodion Malinovski, iar cel de-al doilea, în Piața Ferdinand, pe atunci Stalin.

via Bihoreanul
social

Acțiune a polițiștilor din Alba, pentru depistarea șoferilor băuți și agresivi în trafic

Polițiștii din Alba au desfășurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere, având în vizor șoferii agresivi și pe cei care conduc sub influența […] <p>The post Acțiune a polițiștilor din Alba, pentru depistarea șoferilor băuți și agresivi în trafic first appeared on Radio Hit FM.</p>

via Radio Hit Fm Alba
social

Acțiune a polițiștilor din Alba: Amenzi de aproape 7.300 lei și peste 150 de autoturisme verificate

Polițiștii din Alba au organizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente […] <p>The post Acțiune a polițiștilor din Alba: Amenzi de aproape 7.300 lei și peste 150 de autoturisme verificate first appeared on Radio Hit FM.</p>

via Radio Hit Fm Alba
social

Vaccin pentru conspirații 💉

Am monitorizat dezinformările din pandemie și am identificat comunitățile cele mai vulnerabile la propagandă. La început păreau complet aleatorii, dar în timp s-au grupat în 5 povești recurente. ⚠️ Atenție, conține informații toxice și interese mari la mijloc ⚠️

via Casa Jurnalistului