Sari la conținut

Categorie

social

social

Avertismentul BNR pentru toţi românii. Alertă în ceea ce priveşte investiţiile străine şi evoluţia preţurilor

Seceta severă din acest an reprezintă unul dintre principalele riscuri pentru evoluția inflației, avertizează Banca Națională a României (BNR), care atrage atenția asupra posibilității ca prețurile energiei electrice și alimentelor să crească în continuare. În plus, scăderea investițiilor străine directe, un semnal pe care România nu trebuie să-l ignore. Articolul Avertismentul BNR pentru toţi românii. Alertă în ceea ce priveşte investiţiile străine şi evoluţia preţurilor apare prima dată în Romania TV.

via Romaniatv
social

Nicușor Dan, despre decizia CCR privind Legea integrității: ”Argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. S-a întâmplat să îmi mențin opinia și după motivarea pe alte sesizări care mi-au fost respinse”

Președintele Nicușor Dan reacționează la decizia Curții Constituționale a României (CCR) de luni, prin care a fost declarat constituțional amendamentul ”Fritz” din noua legea a integrității. Șeful statului a contestat la CCR și acest amendament, și pe cel privind extinderea obligației de depunere a declarațiilor de avere și interese la partenerii de viață ai demnitarilor. Articolul Nicușor Dan, despre decizia CCR privind Legea integrității: ”Argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. S-a întâmplat să îmi mențin opinia și după motivarea pe alte sesizări care mi-au fost respinse” apare prima dată în Romania TV.

via Romaniatv
social

Incendiu pe raza localității Sâncrai. Intervin de urgență pompierii din Aiud

Incendiu pe raza localității Sâncrai. Intervin de urgență pompierii din Aiud Un incendiu a izbucnit marți, 18 august în jurul orei 17.10, pe raza localității Sâncrai. Din primele informații focul se manifestă la o balotieră dar și asupra unei părți de vegetație uscată, pe aproximativ de un hectar. La fața locului intervin pompierii din Aiud cu două autospeciale de apă și stingere. Citește

via Alba24
social

Criză istorică pe Dunăre, la Galați: Fluviul a scazut sub minimul istoric, iar navigația este în prag de blocaj total

Cotele apelor la Galați au coborât la un record negativ de 16 centimetri. Debitul la intrarea în țară este la o treime față de nivelul normal, zdruncinând economia navală și aducând armatorii în pragul falimentului. ​Seceta severă a adus Dunărea într-o situație dezastruoasă. La Galați, pe sectorul maritim al fluviului — unde adâncimile sunt în […] Articolul Criză istorică pe Dunăre, la Galați: Fluviul a scazut sub minimul istoric, iar navigația este în prag de blocaj total apare prima dată în Monitorul de Galati.

via Monitorul de Galati
social

Neluțu Varga s-a răzgândit! Nu mai investește la UTA după ce promisese că vrea să o ducă în Champions League

Neluțu Varga a făcut un pas important în ceea ce privește viitorul său în fotbal, dar și-a schimbat radical poziția în privința unei eventuale investiții... The post Neluțu Varga s-a răzgândit! Nu mai investește la UTA după ce promisese că vrea să o ducă în Champions League appeared first on Special Arad · ultimele știri din Arad.

via Special Arad
social

Fotbal/ Liga 3: Aerostar, FC Bacău 2 și Viitorul Onești, în aceeași serie

Cele trei echipe băcăuane au fost repartizate în Seria 1 în campionatul ce va porni la drum în ultimul weekend din august. Tragerea la sorți a programului va avea loc joi, 20 august, de la ora 15.00 Federația Română de Fotbal a oficializat mari, 18 august, componența celor opt serii ale Ligii 3. Anunțul a […] Articolul Fotbal/ Liga 3: Aerostar, FC Bacău 2 și Viitorul Onești, în aceeași serie apare prima dată în Desteptarea.ro.

via Desteptarea
social

Celulita și grăsimea localizată îți dau bătăi de cap? Descoperă remodelarea corporală personalizată la Famisoo Clinic București

Te uiți în oglindă și, deși ai grijă la alimentație sau faci mișcare, observi că celulita și depozitele de grăsime localizată continuă să fie acolo? Abdomenul, coapsele, șoldurile și fesele sunt printre zonele care ne pot nemulțumi chiar și atunci când cântarul ne arată o greutate apropiată de cea dorită. Vestea bună este că remodelarea […] Post-ul Celulita și grăsimea localizată îți dau bătăi de cap? Descoperă remodelarea corporală personalizată la Famisoo Clinic București apare prima dată în Libertatea pentru femei.

via Libertateapentrufemei
social

FC Bihor, înaintea duelului cu Farul din Cupa României: „Vom da totul și vom încerca să ne calificăm”

FC Bihor are în față unul dintre cele mai importante meciuri ale începutului de sezon. Orădenii întâlnesc miercuri, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, formația de Superligă Farul Constanța, în play-offul Cupei României, cu calificarea în grupele competiției drept miză. Chiar dacă pornesc cu șansa a doua în fața unei echipe de prim eșalon, bihorenii spun că sunt pregătiți să lupte pentru surpriză și le cer suporterilor să fie alături de ei. „Vom da totul și vom încerca să scoatem maximum din acest meci”, a transmis Ioan Filip.

via Bihoreanul