Sari la conținut

Categorie

social

social

Organizația Seniorilor Social Democrați Mureș și-a ales conducerea pentru următorii ani

Membrii Organizației Seniorilor Social Democrați Mureș și-au ales noua echipă de conducere pentru următorii ani, în cadrul unei întâlniri la care a participat și Dumitrița Gliga. În mesajul transmis, aceasta a subliniat importanța respectului față de persoanele în vârstă și rolul seniorilor în comunitățile locale, amintind de valorile păstrate în zona Văilor Gurghiului și Beicii. …

via Info Mures
social

Unul dintre cei mai bogați unguri pregătește investiții în energie în România și un nou ansamblu rezidențial în Pipera

Grupul Futureal, controlat de antreprenorii ungari Péter și Gábor Futó, analizează intrarea pe piața românească de energie, în paralel cu extinderea investițiilor rezidențiale prin divizia Cordia. Potrivit Profit.ro, compania are în analiză trei proiecte locale din energie, vizând sectoare precum parcurile solare, proiectele eoliene și sistemele de stocare în baterii. Futureal, cunoscut în principal pentru …

via Info Mures
social

Spania, ţinută în şah de Irak înaintea Mondialelor

Campioana europeană en-titre a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu Irakul, în ultimul joc de verificare disputat în localitatea La Coruna, înaintea Cupei Mondiale de fotbal. Ibericii au plecat, vineri, spre Chattanooga, statul Tennessee, unde vor fi cazaţi pe toată durata turneului final. Ibericii vor debuta la Mondiale în data de 15 iunie, contra …

via Info Mures
social

Franţa, eşec pe teren propriu înaintea Cupei Mondiale

Selecţionata „Cocoşului Galic”, vicecampioana mondială en-titre la fotbal, a fost învinsă, joi seara, la Nantes, cu scorul de 2-1, de reprezentativa Côte d’Ivoire, în penultimul joc de pregătire înaintea turneului final al Cupei Mondiale. Francezii au deschis scorul în minutul 45, prin Rayan Cherki, însă africanii au revenit în partea a doua jocului, marcând prin …

via Info Mures
social

Szőcs Berni şi-a încheiat parcursul la Skopje

Jucătoarea târgumureşeană a pierdut, surprinzător, în 16-imile de finală ale puternicul turneu international de tenis de masă WTT Contender de la Skopje, din Macedonia de Nord. Berni a cedat cu 1-3 (11-9, 6-11, 5-11, 6-11) în faţa Camilei Lutz, din Franţa, o jucătoare mult mai slab cotată la nivel mondial. La dublu mixt, Bernadette şi …

via Info Mures
social

5 iulie – Ziua Învățătorului

5 iunie – Ziua Învățătorului de Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău Anul acesta mă apropii de 20 de ani de carieră. 20 de ani în […]

via Educatieprivata
social

Monitorizare holter TA (tensiune arterială). Ce este? Când se recomandă? Ce spun rezultatele?

Tensiunea arterială poate varia semnificativ pe parcursul unei zile, iar valorile măsurate într-un cabinet medical nu oferă întotdeauna imaginea completă a stării cardiovasculare. Din acest motiv, medicii recomandă tot mai des monitorizare holter pentru evaluarea corectă a tensiunii arteriale pe termen lung.  Această investigație ajută la depistarea hipertensiunii, a variațiilor tensionale și la verificarea eficienței […] The post Monitorizare holter TA (tensiune arterială). Ce este? Când se recomandă? Ce spun rezultatele? appeared first on Farmacia Ta.

via Farmaciata