Sari la conținut

Categorie

social

social

Program special Aquatim de Rusalii. Casieriile și Centrul Relații Clienți vor fi închise pe 1 iunie

Aquatim a anunțat un program special de funcționare cu ocazia sărbătorii de Rusalii. Astfel, casieriile companiei din întreaga arie de operare, precum și Centrul Relații Clienți de pe strada Enric Baader nr. 11 din Timișoara vor fi închise în data de 1 iunie. Reprezentanții Aquatim precizează că utilizatorii au la dispoziție metode alternative pentru plata […] The post Program special Aquatim de Rusalii. Casieriile și Centrul Relații Clienți vor fi închise pe 1 iunie appeared first on Ziua de Vest.

via Ziua de Vest
social

Accident în lanț pe podul de la Șag, lângă Timișoara. Au fost implicate cinci vehicule, inclusiv un autobuz STPT

Un accident în lanț a avut loc joi pe podul de la Șag, pe drumul spre Jebel, în apropiere de Timișoara. În accident au fost implicate trei autoturisme, un autobuz aparținând Societatea de Transport Public Timișoara și un camion. Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi produs din cauza nepăstrării distanței regulamentare între vehicule. Una dintre mașini […] The post Accident în lanț pe podul de la Șag, lângă Timișoara. Au fost implicate cinci vehicule, inclusiv un autobuz STPT appeared first on Ziua de Vest.

via Ziua de Vest
social

Bărbat mort după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în județul Timiș

Un grav accident de circulație, soldat cu moartea unui bărbat, a avut loc joi, 28 mai 2026, pe DJ 592 C, în zona localității Hodoș. Polițiștii rutieri au fost alertați de urgență și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor. Din primele verificări efectuate de oamenii legii, victima este un bărbat în vârstă de […] The post Bărbat mort după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în județul Timiș appeared first on Ziua de Vest.

via Ziua de Vest
social

Ansamblul Folcloric „Potaissa” Turda a ajuns în Republica Moldova

Ansamblul „Potaissa” al Casei de Cultură Turda a ajuns în Republica Moldova acolo unde a fost invitat oficial la prestigiosul Festival Internațional „Dansul Vetrelor Nistrene”, reprezentând România. După ce marți, 26 mai 2026 a făcut o demonstrație la Colegiul Tehnic Turda a spectacolului pe care îl va prezenta la Chișinău și Ștefan Vodă, Ansamblul Folcloric […]

via Turda News
social

Mâine seară, Antonia Voroneanu are nevoie de noi toți! Piatra Neamț votează în Marea Finală „Românii au talent”

Vineri seară, toate privirile vor fi îndreptate către scena „Românii au talent”, unde Antonia Voroneanu, talentata concurentă din Piatra Neamț, va lupta pentru marele trofeu și pentru visul ei. La doar 10 ani, Antonia a reușit să impresioneze o țară întreagă prin momentele sale spectaculoase de contorsionism, disciplină artistică extrem de dificilă, care cere forță, […] Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

via Ziar Piatra Neamt
social

Artistul Nicolae Voiculeț lansează campania umanitară „Primul Sunet” pentru doi copii ai României!

Artistul Nicolae Voiculeț a anunțat lansarea unei campanii umanitare dedicate unui băiețel și unei fetițe aflați în mare nevoie, prin intermediul Asociației Culturale Nicolae Voiculeț. Inițiativa vine într-un moment extrem de delicat pentru artist, care traversează o perioadă dificilă de recuperare medicală și care, pentru prima dată după zeci de ani de activitate artistică, nu […]

via Radio Gold FM
social

Elevi cercetati pentru comiterea mai multor infractiuni intr-o unitate de invatamant din municipiul Tulcea

Cinci elevi din Tulcea sunt cercetati penal, iar doi dintre ei au fost plasati sub masuri preventive privative de libertate, dupa ce au agresat, sechestrat si talharit doi colegi chiar in incinta unei scoli.In urma cercetarilor efectuate de catre politistii din cadrul Politiei Municipiului Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz, s a administrat probatoriul necesar pentru lamurirea imprejurarilor privind comiterea unor fapte cu violenta in incinta unei unitati de invatamant, in sarcina a cin ...

via Ziua de Constanta
social

Studiu: 7 din 10 români ignoră durerile și se tratează singuri acasă în loc să consulte un medic

Articolul care spune lucrurilor pe nume! Șapte din zece români aleg să își trateze durerile acasă, fără să consulte un medic, arată cel mai recent studiu realizat de CES Bucharest și prezentat la Conferința Națională de Sănătate #UndeDoare. Studiul BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest), realizat în luna mai, arată că peste 60% dintre români spun că nu înțeleg […] Articolul Studiu: 7 din 10 români ignoră durerile și se tratează singuri acasă în loc să consulte un medic apare prima dată în Evenimentdeolt.ro.

via Eveniment de Olt
social

Sorin Munteanu, primarul din Buzias merge pana la capat cu Alfred Simonis

Chiar daca este primar din partea PNL in localitatea Buzias Sorin Munteanu merge pe mana PSD si implicit pe mana lui Simonis pana la capat. Munteanu ii reproseaza lui Popoviciu ca a vrut sa aloce ZERO lei pentru localitatea pe care o pastoreste. Mai mult acelasi edil sustine ca in anul 2024 a fost tras […] The post Sorin Munteanu, primarul din Buzias merge pana la capat cu Alfred Simonis appeared first on Gazeta din Vest.

via Gazeta din Vest
social

Modificări ale regimului de circulaţie pe strada Iuliu Maniu din Târgu Mureş

Primăria Municipiului Târgu Mureş informează cetăţenii că, începând cu data de 3 iunie 2026, vor intra în vigoare modificări ale regimului de circulaţie în zona străzii Iuliu Maniu. Astfel, circulaţia rutieră pe strada Iuliu Maniu va reveni la regimul de circulaţie în dublu sens. De asemenea, pe strada Lavandei, pe tronsonul dinspre strada Someşului, se … Continue reading Modificări ale regimului de circulaţie pe strada Iuliu Maniu din Târgu Mureş

via Cuvantul Liber