Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Acuzații de viol în grup la Universitatea Cornell. Activitatea frățiilor, suspendată tot anul

Universitatea Cornell, din Ithaca, New York, face parte din Ivy League, un grup de opt universități private de elită din nord-estul Statelor Unite, recunoscute la nivel mondial pentru excelența academică, admiterea extrem de selectivă și prestigiul social.   The post Acuzații de viol în grup la Universitatea Cornell. Activitatea frățiilor, suspendată tot anul appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul
politică

S-au afișat notele! Peste 4.600 de profesori au trecut testul de foc pentru șefia școlilor

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți notele obținute la proba de evaluare a competențelor pentru funcțiile de director și director adjunct în învățământul preuniversitar de stat. Peste 4.600 de candidați au reușit să promoveze această etapă eliminatorie, făcând un pas decisiv spre conducerea instituțiilor de învățământ.

via Jurnalul Național
politică

Grindeanu intervine în scandalul de la ANM. „Doamna asta caută sutiene şi lenjerie”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, marți seară, că reprezentanții USR „trebuie să plece acasă” și că nu ia sub nicio formă în calcul vreo colaborare cu ei. Declarațiile liderului social-democrat au venit pe fondul scandalului declanșat de ministra Mediului, Diana Buzoianu, despre achizițiile de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). „Ăștia de la USR …

via HotNews
politică

Postul Crăciunului 2026. Când începe și în ce zile este dezlegare la pește. Cele 5 alimente tradiționale din Ajunul Nașterii Domnului

Postul Crăciunului 2026 le cere credincioșilor ortodocși 40 de zile de renunțări, dar calendarul bisericesc lasă loc și pentru pește pe masă. Postul Nașterii Domnului începe duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. În tot acest interval, rânduiala bisericească prevede 14 zile cu dezlegare la pește. Postul Crăciunului 2026 începe […] The post Postul Crăciunului 2026. Când începe și în ce zile este dezlegare la pește. Cele 5 alimente tradiționale din Ajunul Nașterii Domnului appeared first on Puterea.ro.

via Puterea