Sari la conținut

Categorie

politică

politică

SURSE: Se conturează un Guvern PSD–Niculescu, cu trei ministere pentru oamenii lui Nicușor Dan. Pact cu Bolojan și UDMR pentru supraviețuirea Cabinetului până în aprilie. Decizia, la PSD

Negocierile pentru formarea Guvernului Luca Niculescu au ajuns într-un punct decisiv. Potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice, pe masa discuțiilor se află o formulă în care PSD ar urma să dețină cea mai mare parte a portofoliilor ministeriale, în timp ce președintele Nicușor Dan ar avea un cuvânt decisiv în desemnarea miniștrilor de Externe, Apărare și Fonduri Europene. Guvernul ar beneficia de un acord politic cu PNL, prin Ilie Bolojan, și cu UDMR, care să îi asigure susținerea parlamentară cel puțin până în aprilie 2027. Social-democrații ezită însă să accepte această variantă, de teama costurilor electorale ale unei guvernări pe care ar urma să o gestioneze aproape singuri.

via Mediafax
politică

Tânăr care revenea în România cu o cursă din Spania, prins cu şapte kilograme de canabis la scurt timp după intrarea în ţară la Nădlac

Un bărbat în vârstă de 21 de ani care călătorea pe ruta Spania – România a fost prins, la scurt timp după intrarea în ţară pe la Nădlac, că avea asupra sa şapte kilograme de canabis, el fiind reţinut, marţi, pentru cercetări, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie (IPJ) […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Huawei se apropie de Nvidia pe piața chineză a cipurilor AI / Livrările companiei americane au scăzut cu 44%

Nvidia pierde teren pe piața chineză a procesoarelor pentru inteligență artificială, în timp ce producătorii locali își extind prezența, pe fondul restricțiilor impuse de Statele Unite asupra exporturilor de semiconductori avansați, scrie Reuters. În prima jumătate a anului 2026, livrările companiei americane în China au scăzut cu 44%, iar Huawei a ajuns la o cotă […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Președintele Nicușor Dan salută adoptarea legii privind drepturile educaționale ale minorităților naționale din Ucraina. Organizații ale românilor contestă proiectul și cer autorităților de la București să intervină de urgență

Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, promulgarea de către președintele Volodîmîr Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă. Noile prevederi legislative consolidează cadrul legal pentru educația în limbile minorităților recunoscute ca limbi oficiale ale Uniunii Europene, alături de limba ucraineană, subliniază președintele Dan într-o postare pe Facebook. „Considerăm că, în […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Analist: PSD îl critica pe Bolojan că nu pleacă de la guvernare, astăzi se roagă de el să vină la guvernare

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat negocierile cu formaţiunile politice, în speranţa că va obţine numărul necesar de voturi pentru ca guvernul său să treacă în Parlament. Luca Niculescu a avut discuţii cu USR, însă rezultatul nu a fost satisfăcător. Cei din USR au reiterat faptul că nu vor vota vreodată un guvern din care să facă parte miniştri din PSD şi l-au acuzat pe Sorin Grindeanu că sare în toate părţile ca un iepure speriat. Convorbirile cu minorităţile au decurs mult mai bine. Parlamentarii minorităţilor vor vota in corpore pentru Guvernul Niculescu. Premierul desemnat a găsit aceeaşi deschidere la UPR, grup format din foşti parlamentari aleşi pe liste suveraniste. Victor Ponta, liderul de facto al acestui grup, chiar critică PSD şi spune că nu-i înţelege strategia de a nu vota cu inima deschisă Guvernul Niculescu şi îi acuză pe social-democraţi de "jocuri aberante, când aceasta e ultima şansă înainte de a ne sin

via Observator News
politică

Bucureștiul depășește Brașovul la prețurile apartamentelor. Cât costă metrul pătrat în Capitală

Piața imobiliară din România continuă să înregistreze creșteri de prețuri, iar Bucureștiul a urcat pe locul al doilea în clasamentul celor mai scumpe orașe din țară, depășind Brașovul. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în septembrie 2026, prețurile solicitate pentru apartamente au crescut în majoritatea marilor centre urbane, cele mai importante majorări anuale fiind înregistrate în București și Timișoara.

via Observator News