Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală
În România în care unele investiţii se inaugurează mai repede decât pot fi folosite, un bazin de înot din Timiş a bifat deja două tăieri de panglică, înainte să aibă înotători. La Jimbolia, bazinul de aproape 3 milioane de euro a fost deschis prima dată în campania electorală, apoi închis după infiltraţii şi facturi uriaşe. Acum, autorităţile încearcă din nou. Au tăiat încă o panglică şi speră ca, de data asta, apa să rămână în bazin, nu doar în poze.










