Sari la conținut

Categorie

politică

politică

După criza datoriei Franţei, Goldman Sachs avertizează că Italia ar putea deveni următorul focar de risc pe piaţa obligaţiunilor europene

Criza datoriei publice din Franţa, care a provocat creşterea puternică a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale, amplifică temerile privind situaţia financiară a Italiei, unde majorarea deficitului bugetar ar putea împinge datoria publică la cel mai ridicat nivel din Europa, raportat la PIB, până în 2028, avertizează analiştii Goldman Sachs, potrivit CNBC.

via News.ro
politică

Inteligenţa artificială ar putea schimba preţurile alimentelor şi meniurilor fast-food, prin tarife personalizate pentru fiecare consumator

Marile lanţuri de supermarketuri şi restaurante fast-food utilizează tot mai mult inteligenţa artificială pentru optimizarea operaţiunilor şi stabilirea preţurilor, însă experţii avertizează că aceste tehnologii ar putea permite companiilor să perceapă preţuri diferite pentru acelaşi produs, în funcţie de comportamentul şi datele personale ale fiecărui client, relatează CNBC.

via News.ro
politică

Am aflat cât valorează viața unui cetățean pentru statul român. Unei femei bolnave de cancer i-a fost refuzat un medicament pe motiv că depășește „limitele rezonabile.” Care e suma pe care CNAS refuză să o deconteze pentru salvarea unei vieți

O femeie din Timișoara, bolnavă de cancer, a ajuns să se lupte nu doar cu o boală nemiloasă, ci și cu instituțiile statului român, pentru a putea beneficia de tratamentul recomandat de medicul oncolog. În timp ce pacienta încerca să obțină gratuit un medicament al cărui preț poate depăși 13.000 de lei pe flacon, Ministerul […]

via Gândul
politică

„Turismul bunicilor”, noua tendință care schimbă vacanțele în Italia: Experiența prin care poți învăța secretele pastelor în bucătăriile din Bari și de lângă Roma

O nouă tendință câștigă popularitate în rândul tinerilor din generația Z, care aleg să renunțe la experiențele turistice convenționale în favoarea activităților tradiționale, desfășurate alături de persoane în vârstă. Fenomenul, cunoscut drept „turis...

via Știri Pe Surse