Sari la conținut

Categorie

politică

politică

O româncă dată dispărută în Germania, găsită fără suflare sub dărâmăturile clădirii, în Görlitz

Trupul neînsufleţit al uneia dintre cele două turiste românce date dispărute după prăbuşirea unei clădiri în Görlitz din estul Germaniei a fost găsit. După prăbuşirea dramatică a unui imobil în oraşul Görlitz din landul Saxonia, trupul unei femei a fost găsit sun dărâmături, a anunţat ZFF, conform News.ro. Este vorba despre turista româncă în vârstă …

via HotNews
politică

„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate

La câteva zile după ce Donald Trump a fost întâmpinat la Beijing cu o fanfară militară, o gardă de onoare și zeci de tineri care fluturau steaguri americane și chineze, Vladimir Putin a sosit în China pentru un spectacol aproape identic. Coregrafia celor două mesaje de bun-venit a părut deliberat în oglindă, concepută pentru a demonstra capacitatea Beijingului de a găzdui lideri de la Washington și Moscova cu egală grandoare, scrie The Guardian, într-o analiză.

via Digi24
politică

Ministrul USR al Economiei, Irineu Darău, este acuzat de patronate de crimă împotriva turismului

Ministrul USR al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu-Ambrozie Darău, a încropit, pe colț de masă, un ordin privind clasificarea structurilor de primire turistică prin care se generează haos în turismul românesc și multe… cartoane. PUTEREA a semnalat recent că ministrul USR al Economiei, Irineu  Darău, vrea să instaureze haosul în turism prin emiterea unui […] The post Ministrul USR al Economiei, Irineu Darău, este acuzat de patronate de crimă împotriva turismului appeared first on Puterea.ro.

via Puterea
politică

21 Mai – Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor); Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Praznicul Înălțării Domnului este sărbătorit în acest an de Biserică în ziua de 21 mai. Numit în popor și Ispas, praznicul Înălțării la cer a Domnului cade totdeauna în joia săptămânii a șasea după Paști, adică la 40 de zile după Înviere, când Domnul S-a înălțat la cer (Marcu 16, 19; Luca 24, 51; cf. […]

via Ecopolitic