Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Neamţ: O femeie de 84 de ani a fost grav rănită într-un incendiu / Ea a suferit arsuri pe aproape jumătate din corp / Focul ar fi fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

O femeie în vârstă de 84 de ani a fost grav rănită, după ce o locuinţă din judeţul Neamţ a luat foc, aceasta fiind găsită inconştientă în apropierea casei incendiate. Victima avea arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, focul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.

via News.ro
politică

Muncitor prins sub un mal de pământ, în timpul unor lucrări la reţeaua de canalizare dintr-un sat din comuna prahoveană Valea Călugărească/ În sprijin, a fost solicitat şi un elicopter SMURD – VIDEO

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost prins, luni după-amiază, sub un mal de pământ care s-a surpat peste el, în timpul unor lucrări pe care le făcea la reţeaua de canalizare în satul Rădila, din comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova. Până la sosirea salvatorilor, muncitorul a fost scos de colegii săi, în sprijinul acestuia fiind solicitat şi un elicopter SMURD.

via News.ro
politică

VIDEO: Antoine Griezmann, despărțire în lacrimi de Atletico Madrid: „îmi cer scuze că am jucat la Barcelona”

Antoine Griezmann (35 de ani) a bifat duminică ultimul meci pe Metropolitano în calitate de jucător al celor de la Atletico Madrid. Despărțirea a fost una emoționantă și în care și-au făcut apariția și lacrimile. Francezul le-a cerut scuze fanilor lui „Atleti” pentru că a plecat la Barcelona la un moment dat. Atletico Madrid a […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Alexandra Căpitănescu, direct de pe scena Eurovision pe scena ROCK DAYS la NIBIRU 7–8 august 2026 | NIBIRU Arena, Costinești

NIBIRU anunță o nouă confirmare în lineup-ul ROCK DAYS: Alexandra Căpitănescu se alătură festivalului care va avea loc pe 7 și 8 august 2026, la NIBIRU Arena din Costinești. The post Alexandra Căpitănescu, direct de pe scena Eurovision pe scena ROCK DAYS la NIBIRU 7–8 august 2026 | NIBIRU Arena, Costinești appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul
politică

Pakistanul a trimis 8.000 de soldați și o escadrilă de avioane de luptă în Arabia Saudită din cauza războiului din Iran

Pakistanul a detașat 8.000 de soldați, o escadrilă de avioane de vânătoare și un sistem de apărare aeriană în Arabia Saudită, în cadrul unui pact de apărare reciprocă, intensificând cooperarea militară cu Riadul chiar în contextul în care Islamabadul joacă rolul de mediator principal în conflictul cu Iranul. Desfășurarea, a cărei amploare este prezentată la …

via HotNews