Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Suveraniștii liberi, curtați de Nicușor Dan. Cum a făcut loc la masa negocierilor pentru PACE, UPR și neafiliați

35 de voturi este zestrea pe care o au grupurile de parlamentari care se văd cu Nicușor Dan vineri. Până acum, singurii care au vorbit de posibila cooptare a acestor suveraniști liberi au fost social-democrații, care i-ar vrea însă oficial independenți, potrivit surselor Cotidianul. Acum, Nicușor Dan legitimează o parte a aleșilor trecuți cu vederea de Cotroceni. The post Suveraniștii liberi, curtați de Nicușor Dan. Cum a făcut loc la masa negocierilor pentru PACE, UPR și neafiliați appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul
politică

Pentagonul anunţă că şi-a redus numărul de brigade staţionate în Europa de la patru la trei

Ministerul american al Apărării a anunţat marţi că a redus numărul brigăzilor sale de luptă staţionate în Europa de la patru la trei, o nouă etapă în reducerea prezenţei militare americane pe Vechiul Continent iniţiată de preşedintele Donald Trump, notează AFP, arată Agerpres. Această reducere cu o brigadă – aproximativ 4.000 de soldaţi – „a […]

via Ecopolitic
politică

Alarmă în Poliție după ce s-a descoperit planul unui asasinat la vârful lumii interlope din București. Cum a scăpat cu viață „Măcelarul lui Bebino”

Polițiștii specializați în investigarea infracțiunilor violente sunt în alertă după ce judiciariștii ilfoveni au descoperit că liderii unuia dintre cele mai periculoase clanuri care acționează în București ar fi pus la cale asasinarea unui rival. Victima este tot un interlop violent, cunoscut în presă drept „măcelarul lui Bebino”. În dimineața zilei de 18 aprilie 2026, […]

via Gândul