Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a afirmat că, atunci când preşedintele PNL, Ilie Bolojan, era jignit de social-democraţi, erau, de fapt, jigniţi liberalii care îl votaseră în fruntea partidului.
Polițiștii rămân în alertă. Peste 40.000 de oameni din Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Polonia sunt aşteptaţi să vină la Bucureşti pentru a participa sâmbătă seara, pe Arena Naţională, la concertul lui Max Korzh, un rapper anti-sistem din Belarus, care a condamnat invazia rusă din Ucraina.
Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat vineri, la dezbaterea „Modernizarea cu rădăcini istorice”, organizată de Partidul Național Liberal și Institutul pentru Studii Populare, în seria de evenimente care marchează 151 de ani de existență ai partidului, că PNL „trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal”.
Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a declarat că legislația actuală din România nu permite organizarea eficientă a unor alegeri parlamentare anticipate. El a făcut această precizare în contextul discuțiilor apărute pe fondul crizei politice privind posibilitatea dizolvării Parlamentului. Adrian Țuțuianu a precizat că, deși alegerile parlamentare anticipate sunt prevăzute în Constituție, nu există […]
Moneda națională s-a depreciat în ultima lună, iar pe 6 mai a atins un maxim istoric în raport cu moneda europeană, un euro a fost calculat de Banca Națională a României la 5,2688 lei, în creștere cu 5,08 bani (+0,97%). Se menține un euro la 5,4 lei la cursul oficial al BNR.
Președintele rus Vladimir Putin a intrat într-o perioadă de izolare domestică fără precedent, refuzând să mai efectueze vizite în regiunile Rusiei de 196 de zile. Aceasta reprezintă cea mai lungă pauză în deplasările interne din ultimii ani, depășind chiar și restricțiile extreme autoimpuse în timpul pandemiei de COVID-19. Din noiembrie 2025 și până în prezent, toate aparițiile sale publice s-au limitat strict la Moscova, regiunea Moscovei și Sankt Petersburg, pe fondul ...