Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Ordinul Arhitecţilor, la 25 de ani – Rectorul Marian Moiceanu: „O să ajungem în scurt timp ca arhitectura să se vândă la tarabă”

„O să ajungem în scurt timp ca arhitectura să se vândă la tarabă. Ceea ce se şi întâmplă. Acest lucru va influenţa educaţia în arhitectură”, a declarat, joi, prof. dr. arh. Marian Moiceanu, preşedintele Forumului Academic al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „lon Mincu" UAUIM, cu ocazia marcării a 25 de ani de la înfiinţarea Ordinului Arhitecţilor, eveniment găzduit de Banca Naţională a României.

via News.ro
politică

Mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre persoanele care au înşelat cetăţeni străini, făcând transferuri bancare ilegale/ Al patrulea suspect, plasat sub control judiciar

Judecătorii au emis mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre persoanele suspectate că au înşelat trei cetăţeni străini beţi, cărora le-au accesat ilegal telefoanele mobile, făcând plăţi la POS-ul unui club din Centrul Vechi al Capitalei. Al patrulea inculpat a fost plasat sub control judiciar.

via News.ro
politică

Dominic Fritz a acționat „în deplină cunoștință”, nu „din eroare”. Ce arată motivarea deciziei ÎCCJ care a menținut definitiv constatarea conflictului de interese

Motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut definitiv constatarea conflictului de interese în cazul lui Dominic Fritz arată că fostul primar al Timișoarei a acționat „în deplină cunoștință a calității de debitor față de creditorul beneficiar indirect al actului” și nu di

via Adevărul
politică

VIDEO Al doilea atac într-o școală din Polonia în mai puțin de 24 de ore. O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite

Atacul s-a produs în jurul orei locale 09:00, la Școala Primară „Ioan Paul al II-lea” din Leszczydół-Nowiny, în apropiere de Wyszków, la nord-est de Varșovia. The post VIDEO Al doilea atac într-o școală din Polonia în mai puțin de 24 de ore. O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite appeared first on Cotidianul RO.

via Cotidianul