Sari la conținut

Categorie

politică

politică

20.000 de bilete false la concertul Metallica. Cât au plătit pe ele fanii păcăliţi

Spectacol pe scenă, spectacol şi la intrarea în arenă. Concertul Metallica s-a încheiat cu un bilanţ nedorit. Mii de fani au rămas la porți cu bilete false. Surse Observator indică o cifră record: aproape 20.000 de scanări au fost respinse. Nu e prima dată când vedem o astfel de situaţie. Şi nu va fi nici singura, câtă vreme tehnologia vine în ajutorul speculanţilor, iar legile sunt încă neclare. Iată cum să ne protejăm noi de escroci.

via Observator News
politică

Un general american confirmă că SUA anulează desfăşurarea a 4.000 de militari în Polonia

SUA au anulat desfăşurarea a 4.000 de militari în Polonia, a confirmat vineri un înalt oficial militar american, în contextul în care Washingtonul îşi reorganizează forţele în Europa după ce anunţase retragerea a mii de soldaţi americani din Germania, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres. Întrebat cu privire la această anulare în timpul unei […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Timiş: Un bărbat şi-a ameninţat tatăl, în prezenţa celor trei copii ai săi / A scos inclusiv un cuţit / S-a folosit tot timpul de copii, fără a-i răni, pentru a împiedica poliţiştii să intervină / Este cercetat pentru ultraj

Un bărbat de 31 de ani din judeţul Timiş este cercetat pentru trei infracţiuni de ultraj, după ce a ameninţat poliţiştii sosiţi la locuinţa sa pentru a aplana un conflict izbucnit între el şi familie. Bărbatul şi-a ameninţat tatăl, în prezenţa celor trei copii ai săi, folosind inclusiv un cuţit. S-a folosit tot timpul de copii, fără a-i răni, pentru a împiedica poliţiştii să intervină.

via News.ro
politică

Mafia mormintelor de lux: Patru escroci au câștigat o avere vânzând ilegal locuri în cimitirul Bellu

Două persoane au fost arestate preventiv, iar alte două au fost plasate în arest la domiciliu, după perchezițiile efectuate atât la locuințele unor persoane, cât și în incinta cimitirului Bellu, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de înșelăciune și uz de fals, cu un prejudiciu estimat la circa 850.000 de lei.

via Jurnalul Național
politică

Camelia Voinea se victimizează după suspendare, în ciuda imaginilor în care îşi înjură şi umileşte fetiţa

Imagini vechi de 10 ani ar putea pune punct carierei antrenoarei Camelia Voinea. Federaţia Română de Gimnastică a suspendat-o temporar, după ce, la sfârşitul anului trecut, au apărut în spaţiul public imagini greu de privit, în care antrenoarea e necruţătoare, în sală, cu propriul copil - gimnasta Sabrina Voinea. Cazul ar putea ajunge şi în atenţia procurorilor. Camelia Voinea condamnă decizia de suspendare şi se plânge că, de fapt, ea este victima. 

via Observator News
politică

Nicușor Dan a numit un nou consilier de stat. Cine e Martina Orlea și ce rol a jucat în campania prezidențială

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, vineri, decretul pentru numirea în funcţia de consilier de stat a Martinei Orlea, începând de luni. Ea va activa în cadrul Departamentului de Securitate Națională, au declarat surse oficiale pentru HotNews. Martina Orlea a lansat primul proiect apolitic de training a independenţilor pentru alegerile locale din 2028, intitulat „Spre Primărie”, …

via HotNews
politică

Experiment de fizică inedit: NASA se va folosi de gravitația planetei Marte pentru a-și propulsa sonda către asteroidul Psyche

Pe 13 octombrie 2023, NASA a lansat misiunea spațială „Psyche”. O sondă a fost trimisă în spațiu pentru a studia misteriosul asteroid metalic 16 Psyche, numit astfel după zeița romană a erotismului, dorinței și a iubirii. Este al 16-a planetă pitică descoperită și are un diametru de 222 km. Asteroidul se află situat în centura […]

via Gândul