Sari la conținut

Categorie

politică

politică

România și alte 36 de state susțin crearea unui tribunal special pentru judecarea lui Vladimir Putin

O coaliție formată din 37 de state și Uniunea Europeană a aprobat înființarea unui tribunal special destinat judecării liderilor ruși pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. Decizia a fost adoptată în cadrul reuniunii Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată pe 15 mai la Chișinău. România a participat la reuniune prin ministrul Afacerilor Externe, Oana […]

via România Liberă
politică

FOTO: Ilie Bolojan, întâlnire cu Dominic Fritz la Timișoara: Renegocierea PNRR este prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni

Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că renegocierea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în următoarele două săptămâni, este o prioritate pentru Guvern, întrucât în fiecare reşedinţă de judeţ din România se derulează proiecte importante cu finanţare prin acest program şi care trebuie finalizate în următoarele luni. „Renegocierea […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Ploi torenţiale, de sâmbătă după amiază, până duminică dimineaţă, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi în zona de munte a judeţelor Gorj şi Prahova – HARTA

Meteorologii au emis, sâmbătă o avertizare cod portocaliu care vizează ploi torenţiale, de sâmbătă după amiază, până duminică dimineaţă, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi în zona de munte a judeţelor Gorj şi Prahova. Sudul Crişanei, Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sud-vestul Transilvaniei sunt sub atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale însemnate cantitativ, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii.

via News.ro
politică

PNL și USR vor fi „aliați” în consultările de la Cotroceni, anunță Bolojan. Care e prioritatea Guvernului în următoarele 2 săptămâni

Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că renegocierea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în următoarele două săptămâni, este o prioritate pentru Guvern, întrucât în fiecare reşedinţă de judeţ din România se derulează proiecte importante cu finanţare prin acest program şi care trebuie finalizate în următoarele luni.

via Digi24