Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Cu cât estimează Ministerul Energiei că se vor mări facturile la curent electric. „Nu vor fi duble”

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că simulările experților preconizează o scumpire cu circa 20%-22% a facturilor la energie electrică în această iarnă și în primăvara anului viitor, în condițiile în care ar fi redeschisă Centrala Nucleară de la Cernavodă. Oficialul a spus, miercuri, la Digi24, că „nu putem vorbi de …

via HotNews
politică

Cehia se retrage de la Eurovision 2027 din cauza presiunilor bugetare. „Nu vom vedea steagul Cehiei pe scenă anul viitor”

Cehia nu va participa la Eurovision 2027, competiția muzicală europeană care va avea loc la Burgas, în Bulgaria. Televiziunea publică cehă, Czech Television, a anunțat retragerea din concurs, invocând presiunile financiare și ajustările bugetare în curs. Decizia vine într-un moment în care Eurovision se confruntă deja cu o controversă majoră legată de participarea Israelului, iar mai multe țări au anunțat boicotarea ediției din 2026 sau iau în calcul să nu participe nici în 2027.

via Jurnalul Național
politică

„A fost un război!” Somn uriaș prins în Delta Dunării: peștele avea aproape 2 metri și ar fi cântărit 80 de kilograme. Pescarul l-a eliberat

O captură impresionantă a avut loc în Delta Dunării, unde pescarul Claudiu Iulian Iurascu susține că a reușit să prindă un somn de aproximativ doi metri lungime și în jur de 80 de kilograme. Lupta cu peștele a durat mai bine de 20 de minute, iar după ce a reușit să-l aducă la bord și să facă fotografii, pescarul a ales să-l elibereze în Dunăre.

via Jurnalul Național
politică

„La Băsescu, înțelegeam de ce îmi face rău!” Victor Ponta desființează liderii politici actuali și dezvăluie planul ascuns al lui Nicușor Dan. „Va fi o catastrofă”

Fostul prim-ministru Victor Ponta a lansat un atac extrem de dur la adresa actualilor lideri politici, avertizând că bătălia surdă pentru controlul viitorului Guvern a degenerat într-un conflict absurd, guvernat de ură personală și lipsit de orice strategie rațională. În cadrul unei analize realizate miercuri, 7 octombrie, fostul șef al stângii s-a arătat convins că președintele Nicușor Dan forțează în culise validarea Cabinetului condus de Luca Niculescu tocmai pentru a ...

via Ziare.com
politică

GALERIE FOTO | Volodimir Zelenski: 25 de oameni au fost uciși în acest atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. O sută de oameni au fost răniți. Acesta este genul de „cadou” pe care Putin și l-a făcut de ziua lui

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri seara bilanțul victimelor atacului masiv al Rusiei din ultimele 24 de ore. 25 de oameni au fost uciși și o sută de oameni au fost răniți. Ucraina a fost atacată cu câteva zeci de rachete balistice și sute de drone. Cele mai multe victime sunt în orașul Priluki, […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Rubio cere Europei să-și asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărare. Grecia, dată drept exemplu

Secretarul de stat american Marco Rubio a cerut miercuri, la Atena, statelor europene să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea continentului și a dat Grecia drept exemplu pentru creșterea cheltuielilor militare. În timpul vizitei sale, Rubio a discutat cu oficialii eleni despre cooperarea militară, energie, securitatea regională și situația din Mediterana […]

via Gândul