Trump dezvăluie detalii despre discuțiile cu Xi Jinping privind Taiwanul
Liderul SUA a declarat că a discutat pe larg despre Taiwan cu Xi Jinping.
Categorie
Liderul SUA a declarat că a discutat pe larg despre Taiwan cu Xi Jinping.
Negocierile dintre partidele de guvernare intră săptămâna aceasta în faza decisivă, după ce Ministerul Finanțelor a transmis primele cifre de cadru.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-un interviu la HotNews, că vicepremierul Oana Gheorghiu nu a făcut ceva ilegal sau imoral, în momentul în care s-a întânit cu o companie importantă și a comunicat cu cei care puteau fi interesați de aspecte care puteau fi luate în discuție pentru o posibilă colaborare. „Nu consider […] © G4Media.ro.
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit în ședința de vineri, 15 mai, a hotărât menținerea dobânzi-cheie la 6,5% pe an, au transmis oficialii băncii centrale printr-un comunciat de presă.
Statul american Texas a efectuat vineri cea de-a 600-a execuţie începând din 1982 încoace, în pofida apelului avocaţilor condamnatului de revocare a hotărârii, din cauza deficienţelor intelectuale ale acestuia, relatează AFP.
O largă majoritate a locuitorilor provinciei britanice Irlanda de Nord consideră că Brexitul a fost „mai degrabă un eşec decât un succes” şi a făcut „mai probabilă dezintegrarea Regatului Unit” după ieşirea sa din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu publicat vineri de Universitatea Queen’s din Belfast, care indică, de asemenea, că 48 % dintre nord-irlandezi […] © G4Media.ro.
Ilie Bolojan a declarat că guvernarea în perioade tensionate vine cu greșeli și decizii dificile, dar susține că executivul a încercat să guverneze „cu respect, fără aroganțe”.
Procurori cu funcții-cheie în sistemul judiciar din Constanța sunt acuzați că au transformat influența și relațiile instituționale într-un mecanism informal de control al dosarelor, intervențiilor administrative și intereselor de afaceri.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu consideră că vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral, întâlnindu-se cu o companie foarte importantă, şi comunicând cu cei care puteau fi interesaţi aspecte care puteau fi luate în discuţie, pentru o posibilă colaborare, fără să pună niciun fel de presiune, referitor la acuzaţiile care i s-au adus acesteia.
Ministerul Sănătăţii accelerează ritmul plăţilor pentru proiectele finanţate prin PNRR. Plăţi în valoare totală de 166, 5 milioane de lei, făcute de oficialii MS în această săptămână. The post Ministerul Sănătăţii accelerează ritmul plăţilor pentru proiectele finanţate prin PNRR appeared first on Cotidianul RO.
Noi rampe de acces au fost construite pe Șoseaua Viilor, în vederea facilitării accesului către imobile și zonele pietonale
Ilie Bolojan a declarat că guvernarea în perioade tensionate vine cu greșeli și decizii dificile, dar susține că executivul a încercat să guverneze „cu respect, fără aroganțe”, transmite MEDIAFAX. Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a vorbit vineri, la HotSpot, despre dificultățile din timpul guvernării și presiunile din interiorul administrației. Acesta a recunoscut că au […] © G4Media.ro.