Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Franța ține sute de școli închise și luni, după o săptămână de proteste și ciocniri între elevi și forțele de ordine

Ministrul educației, Edouard Geffray, a anunțat că între 400 și 500 de licee din Franța vor rămâne parțial sau pe deplin închise luni, pe fondul protestelor organizate de elevi la nivel național în ultimele zile pentru a reclama condițiile din sălile de clasă, potrivit The Guardian. În unitățile școlare respective, cursurile vor fi „suspendate total …

via HotNews
politică

Traficul din jurul Capitalei s-ar putea schimba din octombrie. Un nou sector de autostradă e aproape gata

Lotul 3 Nord al Autostrăzii A0, între DN3 și DN2 - Afumați, ar putea fi deschis circulației în jurul datei de 20 octombrie 2026. Estimarea îi aparține secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, care spune că lucrările au depășit 97% și că asfaltarea a ajuns în ultima zonă importantă a șantierului.

via Ziare.com
politică

DNSC avertizează asupra unor SMS-uri frauduloase privind anumite sume neachitate pentru parcare

DNSC avertizează asupra unor mesaje SMS frauduloase transmise în numele TPARK, prin care utilizatorii sunt informați că ar avea o sumă neachitată pentru parcare. Mesajul creează o stare artificială de urgență, susținând că, în cazul întârzierii plății, vor fi aplicate penalități. Pentru verificarea și achitarea presupusei amenzi, utilizatorul este îndemnat să acceseze un link fraudulos […]

via Ecopolitic
politică

ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 2,92% în primele opt luni din 2026, până la 37.227, față de 36.171 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 7.976 de firme (număr în creștere cu 12,61% față de perioada […]

via Ecopolitic
politică

Peste 10.000 de pelerini au ajuns la Iași pentru a se închina la Sf. Cuvioasă Parascheva înainte de debutul pelerinajului

Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, în curtea Mitropoliei se aflau peste 10.000 de pelerini, […]

via Ecopolitic
politică

O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov / Victima ar fi pacienta care ar fi provocat incendiul prin incendierea unei saltele / Pacienții și cadrele medicale s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit duminică la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, în cadrul Secției 1, într-un salon situat la etajul 1 al clădirii. „Din primele date, evenimentul s-a soldat cu o victimă găsită carbonizată în salon, despre care se presupune că este pacienta ce ar fi provocat incendiul prin incendierea unei saltele”, a transmis […] © G4Media.ro.

via G4Media