Categorie
politică
Primele proteze de genunchi la SJU Buzău. Cătălin Cârstoiu şi echipa de la Spitalul Universitar au operat două paciente în cadrul consorţiului medical cu Bucureştiul
Primele două intervenţii de protezare de genunchi, în cadrul noului parteneriat medical dintre Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, au fost realizate vineri.
Fotbal: Raul Opruţ şi-a prelungit contractul cu Dinamo
FC Dinamo a anunţat, vineri, că Raul Opruţ şi-a prelugit contractul, acesta fiind acum valabil până în 2029.
Polițist din IPJ Timiș, reținut pentru agresiune sexuală: Poliția explică și cum a procedat
Puterea pare să dea poftă de abuzuri, cel puțin în cazul unor persoane. Un polițist din cadrul IPJ Timiș a fost săltat de colegii lui după ce a întreținut relații amoroase cu o fată de 19 ani, fără ca aceasta să își exprime acordul.
Merz îi sfătuieşte, în plin conflict cu Trump, pe tineri să nu se ducă la studii şi să muncească în SUA. ”Acolo s-a dezvoltat dintr-o dată o anumită atmosferă socială”. Merz se declară un ”mare admirator” al SUA, dar admiraţia ”nu(-i) creşte în acest mome
Cancelarul german Friedrich Merz îi sfătuieşte vineri pe tinerii germani să nu se ducă să studieze şi să muncească în Statele Unite, în plin conflict cu preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
Babele și Sfinxul rămân în județul Dâmbovița: decizie definitivă după 25 de ani de litigii și hotărâri contradictorii
Curtea de Apel Ploiești a pus capăt unui litigiu de peste două decenii privind apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele–Sfinxul, respingând definitiv recursul formulat în cauză. Instanța a confirmat că celebra zonă montană din Bucegi aparține comunei Moroeni, județul Dâmbovița.
Claudiu Damian, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, revine la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău
Claudiu Damian, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, revine, de vineri, în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, funcţie pe care a ocupat-o timp de 10 ani.
Bolojan: Chiar acum ar urma să intre în vigoare extinderea sistemului E-factura. Am primit deja sesizări pe tema asta şi astăzi mi-am propus să discut cu Ministerul de Finanţe, să vedem dacă această măsură este într-adevăr necesară
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre extinderea sistemului E-factura, care urmează să intre în vigoare, că a primit deja sesizări pe tema asta şi astăzi şi-a propus să discutew cu Ministerul de Finanţe, să vadă dacă această măsură este într-adevăr necesară ori o birocratie suplimentară .
STENOGRAME „E bătută în cap”. Cum vâna procurorul constănțean Gigi Ștefan secrete din energie pentru terenuri ieftine
Procurorul constănțean Gigi Ștefan și intermediarii săi au fost surprinși în interceptări în timp ce încercau să obțină informații confidențiale de la conducerea Electrica Distribuție pentru a afla unde există capacitate de racordare la rețeaua electrică, arată referatul procurorilor.

