23 mai, Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Sâmbătă, 23 mai, este prăznuit Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
Categorie
Sâmbătă, 23 mai, este prăznuit Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
Cu o istorie ce se întinde pe mai bine de 8.000 de ani, unul dintre cele mai vechi orașe din lume rivalizează cu Roma prin patrimoniul său impresionant, însă fără aglomerația marilor destinații turistice.
Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor trimite încă 5.000 de soldați în Polonia, deși Pentagonul decisese recent anularea desfășurării a mii de militari americani în această țară, relatează New York Times.
Radu Miruţă, ministrul interimar al Apărării, îl atacă pe şeful Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu, susţinând că acesta era simultan director la Romarm şi angajat la ARICE. Miruţă califică situaţia drept „ilegală” şi „imposibilă”.
Un consilier de rang înalt al președintelui Emiratelor Arabe Unite a confirmat vineri că decizia țării de a părăsi grupul organizația producătorilor de petrol OPEC a fost luată cu intenția de a crește producția dincolo de cotele stabilite de aceasta, transmite Reuters. Anwar Gargash, consilierul diplomatic al șeicului Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor …
Pilotul român care a doborât o dronă în spaţiul aerian estonian a fost decorat de conducerea Ministerului Apărării Naționale.
O avocată susține că a trecut printr-un incident similar celui de la Ministerul Transporturilor, într-un lift din sediul DIICOT care s-ar fi oprit brusc și ar fi început să coboare în gol.
Guvernul olandez a aprobat interzicerea importurilor de bunuri produse în coloniile israeliene din Cisiordania, măsura urmând să intre în vigoare în a doua jumătate a anului 2026.
O postare publicată pe Facebook pe un cont cu numele „Magda Lena” a fost asociată cu o judecătoare de la Curtea de Apel Galați și conține referiri la un dosar aflat pe rol, precum și la premierul Ilie Bolojan.
O persoană a fost ucisă și 35 au fost rănite joi noapte într-un atac ucrainean în partea controlată de Rusia a regiunii Lugansk (est) din Ucraina, au anunțat autoritățile vineri, 22 mai. „Drone inamice au atacat” clădirea Colegiului Profesional Starobelsk, afiliat Universității Pedagogice Lugansk, și căminul său studențesc, a scris guvernatorul regional instalat la Moscova, Leonid Pasechnik, pe aplicația de mesagerie rusească Max.