Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Programul meciurilor de la Cupa Mondială 2026 de miercuri, 17 iunie

Cupa Mondială 2026 continuă miercuri, 17 iunie, cu patru meciuri programate în faza grupelor. Ziua aduce dueluri în grupele K şi L, iar printre echipele care intră în competiţie se numără Portugalia, Congo, Anglia, Croaţia, Ghana, Panama, Uzbekistan şi Columbia. Partidele de la turneul final sunt transmise în direct, în exclusivitate în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.

via Observator News
politică

Protest în fața Guvernului și la Parlament: sindicaliştii din educaţie sunt nemulțumiți de legea salarizării

Sindicaliştii din educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului şi a Parlamentului, nemulţumiţi de prevederile proiectului noii legi a salarizării, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Potrivit unor surse sindicale, la protest sunt aşteptate să participe aproximativ 20.000 de persoane, care vor începe manifestația în Piața Victoriei, la ora 10:00, apoi vor mărșălui până la Palatul Parlamentului, unde manifestația se va încheia la oras 14:30.

via Digi24
politică

Noaptea starurilor la Cupa Mondială 2026: Spectacol făcut de Haaland și Messi. Recorduri uluitoare pentru argentinian

Erling Haaland și Lionel Messi au făcut spectacol în această noapte la Cupa Mondială 2026. Norvegia a învins Irak cu 4-1, într-un meci din Grupa I, în care Erling Haaland a fost protagonist. Atacantul norvegian a deschis scorul în minutul 29, dar Irak a egalat în minutul 39 prin Hussein. Haaland a punctat rapid, peste … The post Noaptea starurilor la Cupa Mondială 2026: Spectacol făcut de Haaland și Messi. Recorduri uluitoare pentru argentinian appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

„Cantafabule” – reprezentație suplimentară cu sesiune de autografe la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” pe 26 iunie

„CANTAFABULE” legendarul album concept ce a scris istorie în muzica românească revine în atenţia publicului, într-o nouă formă de prezentare şi formulă interpretativă, ce îl include pe basistul şi compozitorul Josef Kappl, pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, pe 26 iunie de la ora 19.00. Bilete sunt deja disponibile pe Ticketstore.ro … The post „Cantafabule” – reprezentație suplimentară cu sesiune de autografe la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” pe 26 iunie appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

De la trenulețul din Râșnov la Dino Parc: Afacerile care ridică semne de întrebare în jurul lui Adrian Veștea

Una dintre cele mai controversate afaceri asociate cu perioada în care Adrian Veștea a condus Primăria Râșnov este cea cunoscută sub numele de „trenulețul”. Potrivit informațiilor publicate de Litera9 și ulterior analizate de Libertatea, în anul 2010 administrația locală a încheiat un protocol cu firma Transilvania Train SRL, prin care compania a primit exclusivitate pentru … The post De la trenulețul din Râșnov la Dino Parc: Afacerile care ridică semne de întrebare în jurul lui Adrian Veștea appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia