Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Profesorii ies în stradă, înainte de începerea examenelor naționale. Nemulțumirile cadrelor didactice

Sindicaliștii din educație protestează miercuri în fața Guvernului și Parlamentului, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării, au anunțat reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Potrivit unor surse sindicale, la protest sunt așteptate să participe aproximativ 20.000 de persoane, scrie Agerpres. Mitingul va începe la ora …

via HotNews
politică

Protest masiv în București al sindicaliștilor din Educație. Mii de profesori ies în stradă și amenință cu blocarea examenelor din această vară

Sindicaliștii din educație protestează, miercuri, 17 iunie, în fața Guvernului și a Parlamentului. Angajații din sistem sunt nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării, după cum au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Potrivit unor surse sindicale, la protest sunt așteptate să participe aproximativ 20.000 […]

via Gândul
politică

Compania petrolieră a Serbiei NIS scapă temporar de sancțiunile SUA. MOL negociază preluarea pachetului rusesc deținut de Gazprom

Compania petrolieră sârbă NIS a primit o nouă amânare a sancțiunilor impuse de SUA, în timp ce grupul ungar MOL încearcă să finalizeze preluarea participației majoritare deținute de companiile ruse Gazprom Neft și Gazprom. Compania petrolieră sârbă NIS, controlată în prezent de acționari ruși și vizată de sancțiunile americane, a obținut o nouă derogare din […]

via Gândul
politică

(P) Societatea Infrastructură S5 S.A. a intervenit pe strada Păușa

Societatea Infrastructură S5 S.A. a intervenit pe strada Păușa pentru realizarea unor lucrări de reparații locale, necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și pentru redarea funcționalității carosabilului. Intervențiile efectuate au vizat remedierea punctuală a zonelor degradate, în vederea creșterii siguranței rutiere și pietonale. Chiar dacă lucrările sunt punctuale, acestea au un rol important în întreținerea […]

via Gândul
politică

Blocaje în vămi: angajații intră în grevă de avertisment și acuză pierderea unor drepturi salariale

Angajații din cadrul Autorității Vamale Române declanșează miercuri o grevă de avertisment între orele 12:00 și 14:00, nemulțumiți de condițiile de muncă și de prevederile noii legi a salarizării. Sindicaliștii susțin că mai multe drepturi profesionale și salariale nu sunt respectate și avertizează că lipsa dialogului cu autoritățile a dus la blocarea soluționării conflictului de muncă.

via Digi24
politică

Țările africane și cele din Commonwealth, aflate în Kenya solicită punerea rapidă în aplicare a unui tratat privind protecția oceanelor

Țările africane și cele din Commonwealth (Comunitatea Națiunilor) au solicitat marți punerea rapidă în aplicare a unui tratat istoric de protecție a mării libere, avertizând că, în ciuda angajamentelor fără precedent în materie de conservare marină, o mare parte din măsurile de protecție a oceanelor la nivel mondial rămân încă doar pe hârtie.

via Mediafax
politică

Premiile Grammy – Recording Academy anunţă schimbări majore la regulamentul categoriei „Cel mai bun artist debutant” şi adaugă cinci categorii

Recording Academy îşi actualizează regulamentul şi îşi extind categoriile în fiecare an, ca răspuns la propunerile membrilor. Următoarea gală, care va avea loc în 7 februarie 2027, va include cinci categorii noi - printre care genurile latino, pop asiatic şi R&B - precum şi câteva modificări importante, inclusiv la „Cel mai bun artist debutant”.

via News.ro