Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Riscuri majore pentru bolnavii din azilele ilegale de la Bihor/ DIICOT: Tratamentul, administrat fără indicaţii, de persoane necalificate/ Unele dintre ele nu ştiu să scrie şi să citească, identificând medicamentele după culoarea cutiei

Unul dintre cele mai grave aspecte ale anchetei în cazul azilelor ilegale de la Bihor vizează modul în care au fost aplicate tratamentele şi tehnicile medicale bolnavilor, unii dintre ei cu afecţiuni psihice grave, de către persoane necalificate sau insuficient calificate, afirmă reprezentanţii DIICOT. Potrivit acestora, cercetările au scos în evidenţă că mulţi bolnavi nu au primit tratament şi îngrijire adecvate afecţiunilor pe care le aveau, nu au fost supravegheate permanent, iar medicamentele erau date de cele mai multe ori fără indicaţii chiar şi de către persoane care nu ştiu să scrie şi să citească şi care le identificau după culoarea cutiei.

via News.ro
politică

Nicușor Dan, despre dronele care pătrund în țară: România are linie directă cu Ucraina pentru astfel de incidente

Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că România a făcut progrese în ceea ce privește dronele care pătrund pe teritoriul național. Șeful statului a fost întrebat de jurnaliști despre raportul privind drona din Portul Constanța, după ce Ministerul Apărării a anunțat marți că o dronă de proveniență rusească cu încărcătură explozivă a fost găsită și … The post Nicușor Dan, despre dronele care pătrund în țară: România are linie directă cu Ucraina pentru astfel de incidente appeared first on spotmedia.ro.

via Spotmedia
politică

Capcana ofertelor de 1 euro pe zi la închirierea unei mașini în concediu. Avertismentul transmis de Andreea Somnea, directorul comercial al Avis România. Ce trebuie să verifice turiștii

Capcana ofertelor de 1 euro pe zi: Închirierea unei mașini în concediu poate fi o soluție comodă pentru turiștii care vor să se deplaseze rapid, să viziteze mai multe locuri și să nu depindă de transportul public. Totuși, ofertele care promit mașini închiriate cu prețuri derizorii, de 1 euro sau câțiva euro pe zi, pot […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Dragoș Pîslaru, ministru interimar al Muncii, despre oamenii scoși de DIICOT din casele Asociației Dumbrava: Am găsit locuri pentru toți cei vulnerabili. Rămân cei care nu sunt în categoriile legale de vulnerabilitate, cei fără domiciliu. Aici ne străduim

Ministerul Muncii a instituit o celulă de criză pentru a identifica soluții de relocare și îngrijire adecvată pentru persoanele vulnerabile care au rămas fără adăpost în urma intervenției autorităților la casele Asociației Dumbrava din Bihor. Peste 400 de oameni au fost scoși, vor fi evaluați medical și vor fi relocați. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care l-au votat și se simt trădați de prestația lui: „Consider că am dreptate”

Președintele Nicușor Dan le-a transmis românilor care l-au votat și și-au pus speranța și încrederea în el că „sunt un om rațional. Consider că am dreptate și duc România în direcția bună”. Marți, în cadrul unei conferințe de presă, președintele României Nicușor Dan a fost întrebat ce le transmite românilor care l-au votat și se […] © G4Media.ro.

via G4Media
politică

Lumea a înregistrat în 2025 un număr record de noi milionari, potrivit unui studiu al băncii UBS: „Au existat mai mulţi milionari ca niciodată, peste tot”

Averea personală în 2025 a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din ultimii ani, generând aproape un milion de noi milionari în dolari americani la nivel mondial, a afirmat banca elveţiană UBS în Raportul anual privind averea globală (Global Wealth Report) publicat marţi, relatează Reuters şi AFP.

via News.ro
politică

(P) Produse esențiale pentru confortul de zi cu zi din locuință, disponibile la Leroy Merlin

Confortul din locuință este rezultatul unui echilibru între funcționalitate, estetică și calitatea mediului interior. Chiar dacă adesea atenția se îndreaptă spre mobilier sau decor, în realitate, micile detalii precum controlul luminii, aerul pe care îl respirăm și modul în care este organizat spațiul au un impact mult mai mare asupra stării de bine zilnice.

via Observator News
politică

Ciprian Ciucu avertizează că subvențiile pentru termoficare și STB împing Primăria Capitalei spre faliment

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, avertizează că Primăria București riscă să intre în faliment dacă nu sunt luate măsuri pentru reducerea costurilor din sistemul de termoficare și transport public. Edilul susține că două treimi din bugetul municipalității sunt consumate de subvențiile acordate celor două servicii și anunță o dezbatere privind viitorul acestora.

via Observator News
politică

Orașul din România unde s-au resimțit 46 de grade la prânz. Atmosfera a fost sufocantă

România se află sub cel mai extins cod roşu de caniculă pentru luna iunie din istorie. Iar astăzi, am atins vârful. 46 de grade s-au resimţit în estul ţării, iar atmosfera a fost sufocantă. La Iaşi, poliţiştii au avut şocul de a găsi un copil lăsat singur în maşină de tatăl care s-a dus la cumpărături. Fetiţa de 4 ani era deshidratată şi speriată. Valul de caniculă ţine până mâine.

via Observator News