Sari la conținut

Categorie

politică

politică

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane îi răspunde lui Radu Miruţă, după ce a lansat un formular pentru a afla nemulţumirile călătorilor: Calea ferată are nevoie de investiţii şi decizii, nu doar de campanii de imagine

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane i-a răspuns, luni, ministrului interimar Radu Miruţă, după ce acesta a anunţat că lansează un formular simplu pe care orice călător care a avut o experienţă neplăcută îl poate completa. Potrivit sindicatului, calea ferată are nevoie de investiţii şi decizii, nu doar de campanii de imagine şi realitatea căii ferate româneşti nu poate fi înţeleasă doar prin intermediul unui formular online sau din perspectiva unei călătorii cu trenul. Federaţia îi cere ministrului Miruţă, dacă vrea să vadă adevărata stare a căii ferate, să meargă şi în depouri, în triaje şi în ateliere. ”Acolo veţi întâlni oameni care, în ciuda lipsei pieselor, a subfinanţării şi a echipamentelor învechite, fac zilnic imposibilul pentru ca trenurile să circule”, mai spun sindicaliştii.

via News.ro
politică

Sondaj Travelminit: Aproape patru din zece hotelieri spun că turiştii lasă camerele murdare, iar şi mai mulţi se plâng că oaspeţii aduc mâncare şi băuturi din exterior. Prosopul, ”suvenirul” gratuit

Aproape patru din zece hotelieri se confruntă frecvent cu camere lăsate într-o stare care necesită curăţenie suplimentară, iar o treime dintre ei raportează cazarea unui număr mai mare de persoane decât cel declarat în rezervare, potrivit unui sondaj realizat de Travelminit în rândul proprietarilor de unităţi de cazare din România.

via News.ro